Andreea este tânăra care a murit în groaznicul accident de la ieșirea din Buzău. A lăsat în urmă un copil de 4 ani

De: Cancan
Publicat: 09/09/2018 | 12:02

Andreea este tânăra care a murit în accidentul de motocicletă petrecut la ieșirea din Buzău, în dreptul localității Verguleasa. Iubitul Andreei se află în stare critică la spital, iar cei doi sunt părinții unui copil de patru ani. Andreea nu a avut nici o șansă la coliziunea frontală cu un autoturism și a zburat prin aer, zdrobindu-se de asfalt. Cât despre iubitul ei, medicii i-au dat 10% șanse ca să-și revină.

Vineri seara, pe drumul național 2B, la ieșirea din Buzău spre Brăila, cei doi tineri aflați pe motocicletă au intrat în coliziune frontală cu o mașină. Autoturismul era condus de o șoferiță în vârstă de 50 de ani. Aceasta se întorcea acasă. A vrut să vireze la stânga, către un complez rezidențial din afara orașului, însă nu i-a observat pe cei doi tineri. Nu a acordat prioritate. iar impactul a fost teribil. Tinerii de pe motocicletă au zburat prin aer. Fata, Andreea N, în vârstă de 27 de ani, a murit pe loc. Bărbatul a suferit răni foarte grave la cap și a fost transportat la spitalul din Buzău.

Cei doi tineri aveau un copil mic, rămas acum orfan de mamă, iar tatăl se luptă acum pentru viață, conform libertatea.ro.