Andreea Esca este fără doar şi poate una dintre cele mai apreciate prezentatoare TV din România. De-a lungul carierei sale, vedeta a apărut la pupitrul ştirilor cu o singură coafură, însă acum ştirista a simţit nevoia de o mică schimbare. Astfel, vedeta trustului ProTV a venit din concediu, cu bateriile încărcate, dar şi cu un alt look.
Andreea Esca a apărut pe micile ecrane pentru prima dată în decembrie 1995. Încă de atunci, prezentatoarea TV avea părul blond, tuns scurt şi niciodată nu a apelat la o altă transformare.
CITEŞTE ŞI: CE SPUNE ANDREEA ESCA DESPRE CARIERA FIICEI SALE ÎN MEDIUL ONLINE: „MI SE PARE CĂ…”
Deşi nici în prezent nu a renunţat la culoarea părului, vedeta s-a vopsit într-o altă nuanţă, însă ceea ce s-a schimbat este lungimea părului. Dacă până acum vedeta avea părul până la nivelul mandibulei, acum podoaba capilară îi ajunge până la umeri. Mai mult decât atât, prezentatoarea s-a „lăudat” pe pagina sa de Instagram cu noul ei look, iar fanii i-au trimis sute de mesaje de apreciere.
În urmă cu câteva zile, Andreea Esca s-a reîntors în satul copilăriei sale, acolo unde, împreună cu soţul său, Alexandre Eram, au investit în recondiţionarea unor locuinţe autentic româneşti. Iubitori de tradiţie, cei doi au cumpărat de la localnici casele pe care le-au amenajat pentru turişti, reuşind să îmbine confortul contemporan şi farmecul popular.
Atunci când simt mirosul de fân proaspăt cosit şi de uliţă de la poalele muntelui, mă simt copil, mă simt liberă, fericită, pot să uit de „trebuie să”. La casa surorilor bunicului meu veneam în fiecare vacanţă de vară şi câteodată şi de sărbătorile de Crăciun şi de Paşte”, declara Andreea Esca în 2017 despre acele meleaguri.
Pe tot parcursul şederii la Porumbacu de Sus, celebra prezentatoare TV s-a bucurat de o privelişte uimitoare. Grădina plină de verdeaţă, foişorul şi bucătăria de vară amenajate cu şezlonguri, dar şi de zona de plajă cu nisip, aranjată în cel mai mic detaliu lângă râul care trece prin spatele caselor.
Sursă foto: Instagram