Andreea Esca pleacă de la ProTV? Celebra prezentatoare a făcut primele declaraţii

De: Cancan
Publicat: 30/09/2021 | 16:47

Andreea Esca se află la pupitrul ştirilor ProTV de aproape 26 de ani. Recent, vedeta a vorbit despre plecarea din trust şi le-a dezăluit fanilor săi când se va întâmpla acest lucru. 

Andreea Esca a fost invitata lui Marius Manole în podcastul „Întrebarea Mesei Rotunde”, acolo unde a făcut dezvăluiri neaşteptate. Vedeta de la ProTV a vorbit despre plecarea din televiziunea care a făcut-o celebră.

Mai exact, prezentatoarea a explicat faptul că nu s-a gândit niciodată la acest lucru atât de serios, mai ales că are un contract semnat pe o perioadă nedeterminată. Întreabată până când se gândeşte să rămână la pupitrul ştirilor, Andreea Esca a răspuns: „Eu cred că până te dau afară sau îți găsesc un înlocuitor. În America am văzut că au emisiuni și la 90 de ani. În alte țări mult mai mult preț pe… să fii tânără, să arăți bine. Depinde și de emisiune. Dacă e vorba de știri, cred că poți să prezinți până mai târziu, pentru că este vorba despre credibilitate, despre ceea ce spui și nu neapărat de cât de frumoasă ești”.

În acelaşi timp, vedeta a mărturisit faptul că la un moment dat şi-a dorit să facă un talk-show al său. S-a răzgândit destul de repede pentru că un astfel de proiect ar fi necesitat mult timp şi nu s-ar mai fi putut ocupa de ştiri.

CITEŞTE ŞI: MOMENTE GRELE PENTRU ANDREEA ESCA! ARIS, FIUL SĂU, A PLECAT DE ACASĂ. TÂNĂRUL VA STUDIA LA O FACULTATE DIN SPANIA. „A FOST MAI GREU DECÂT AM CREZUT.”

„Nu! Am vrut la un moment dat să îmi fac un talk-show, dar mi-am dat seama că vreau să îl fac foarte bine şi asta însemna să renunţ la ştiri şi să fac doar asta. Şi nu pot să fac asta, aşa că am abandonat. Ştirile sunt ştiri orice s-ar întâmpla. Emisiunile pot avea succes un sezon şi după nu știi dacă mai merge și sezonul următor. Iar eu nu sunt atât de deschisă la risc, nu mă simt confortabil cu ideea asta. Am contract pe o perioadă nedeterminată, iar salariul, nedeterminat”, a spus Andreea Esca în emisiunea lui Marius Manole.

„Sunt dură cu colegii mei”

Mai mult decât atât, Andreea Esca a ţinut să precizeze că este extrem de organizată atunci când vine vorba de job-ul său. Totodată, vedeta a recunoscut că este destul de dură cu oamenii cu care lucrează pentru că îşi doreşte ca totul să iasă cât mai bine.

„Sunt dură cu colegii mei. La fel de dură cum sunt cu mine, râdem, glumim, dar nu părăsim incinta. Sunt amuzantă, dar când e de treabă, suntem serioşi. Aş da afară dacă mi-ar promite cineva ceva şi nu s-ar ţine de cuvânt. Doar dacă ai murit poţi să te scuzi, din punctul meu de vedere. Dacă am vorbit o chestie, vreau să rămână aşa”, a mai spus Andreea Esca.

 

Sursă foto: Instagram