Andreea Esca, întâlnire de gradul zero cu Gerard Piqué într-una dintre clădirile fabuloase din Dubai, unde prezentatoarea a mers în vacanță împreună cu fiica sa, Alexia Eram. Cele două au profitat de ocazie și s-au fotografiat alături de renumitul fundaș catalan. Momentul emoționant petrecut alături de soțul Shakirei a fost împărtășit public de vedeta de la Pro TV.
Andreea Esca și Alexia Eram au ajuns ieri seară în Dubai, iar astăzi, înainte să meargă la plajă, cele două l-au întâlnit pe fotbalistul Gerard Piqué. După ce au schimbat câteva vorbe, superbele noastre românce l-au rugat să se pozeze împreună – să aibă o amintire de neuitat! Când a publicat imaginea de colecție, vedeta a scris în glumă că, de fapt, sportivul le-ar fi cerut să se fotografieze împreună.
“Când ții cu Real, dar nu poți să-l refuzi pe Pique dacă vrea o poză…. ?♀️. @arismelkior this is for you (n.r.: Aris, asta este pentru tine)!” este mesajul scris de Andreea Esca pe Instagram, când a postat imaginea de mai jos.
După cum puteți vedea în galeria foto a articolului, Mario Fresh, Laura Giurcanu și Andreea Marinescu au lăsat câte un comentariu, iar alți apropiați au făcut glume la adresa soției lui Gerard Piqué.
Ulterior, vedeta de la Pro Tv a distribuit imaginea de colecție cu celebrul fotbalist și pe Instagram Stories și a notat următoarele gânduri: “Aris, crezi că i-am zis cu cine țin? Nuuu. I-am zis că tu ești fanul lui. P.S.: Nu credeam că e atât de înalt…” – Andreea Esca are 1,62 m înălțime, iar Gerard Piqué, 1,94 m.
Descoperă și: Shakira nu vrea să se mărite cu Gerard Piqué. Motivul șocant al celebrei artiste
Sursa foto: Facebook, Instagram & Instagram Stories