Andreea Esca a schimbat pupitrul ştirilor cu cel de la Untold! Vedeta de la ProTV a făcut show
A doua noapte de festival a fost una memorabilă. Cei peste 90.000 de participanţi veniţi din toate colţurile lumii au trăit la maxim experienţa oferită de Untold. Printre cei prezenţi s-a numărat şi Andreea Esca. Vedeta de la ProTV merge în fiecare an la Cluj, însă de această dată le-a oferit un spectacol de neuitat petrecăreţilor.
Nu mai este un secret faptul că Andreea Esca iubeşte festivalul Untold, acolo unde este prezentă în fiecare an.
Pe lângă distracţia de care a avut parte, vedeta de la ProTV le-a oferit tinerilor un show de zile mari. Îndrăgita prezentatoare „a dat” pentru câteva ore pupitrul ştirilor pe cel de la Untold. Vedeta a pus muzică împreună cu DJ-ul Otravă.
Andreea Esca s-a simţit foarte bine, a cântat, a dansat şi a făcut atmosferă pentru cei prezenţi. Sute de persoane s-au adunat în faţa scenei pentru momentul său artistic.
@thefrancisc #untold #andreeaesca #thefrancisc ♬ sunet original – theFRANCISC
Andreea Esca, cea mai bună în meseria ei
Andreea Esca este poate cea mai iubită ştiristă de la noi din ţară. Cu toate acestea, în trecut, vedeta tv nu se aştepta să aibă atât de mult succes. Ea a mărturisit că nu s-a gândit încă din copilărie la această carieră, dar a fost deschisă la orice. Ştirista în vârstă de 49 de ani a dezvăluit că, după terminarea liceului, tatăl ei a trimis-o să dea examen de admitere la Facultatea de Drept, după ce îl picase pe cel de la A.S.E.
„Când am ajuns la Drept, exista şi o secţie de Jurnalism. În faţa clădirii am zis..hai, că nu mai intru acolo, intru dincolo, dar pur şi simplu pentru că mi s-a părut mai simpatic. Nu ştiam pe nimeni. Nu eram vreo admiratoare a vreunui om care făcea presă…pur şi simplu mi s-a părut că suna bine, erau trei secţii: presă scrisă, radio şi televiziune. Mai departe, la fel…nişte întâlniri importante…nişte întâmplări”, a mărturisit Andreea Esca, la Europa FM.
sursă foto: instagram