Andreea Bănică şi-a povestit drama. „Am crezut că o să mor pe masa de operaţie”
„Recunosc, la prima sarcină nu m-am gândit nicio clipă să nasc natural… Mi se părea că nu am nicio variantă de a scoate copilul fără să simt durere. Îmi făceam tot felul de filme în cap (cum o să fie, dacă o să mă doară, etc.). Ce mai, am intrat în panică mare. Ţin minte că mă programasem pentru cezariană, însă îmi era foarte frică de operaţie în sine şi, când m-am întâlnit cu anestezistul care mi-a spus că voi fi perfect conştientă şi că nu mă poate adormi, am crezut că o să mor pe masa de operaţie! Cu tot cu programare, mi s-a rupt apa la două noaptea. În urma unei băi fierbinţi, m-au luat dureri mari, de nu m-am mai putut ţine pe picioare… Ce să mă mai îmbrac, să-mi iau geanta pregatită, am plecat în trening şi crocsi, neputând să mă mai concentrez să îmi iau cele necesare. Am făcut 40 de minute pe drum şi am crezut că sar din maşină de dureri, iar când am ajuns la spital mi s-a spus că o să nasc cu anestezistul de serviciu…”, a scris Andreea Bănică pe blogul ei.
Artista recunoaşte că şi-a fi dorit ca băiatul să se nască natural, însă s-a văzut nevoită să facă tot cezariană din cauza unor complicaţii (Andreea Bănică, împreună cu fiul şi soţul ei! Cântăreaţa e mai fericită ca niciodată, iar micuţul Noah creşte văzând cu ochii).
„Mi-am dorit toată sarcina să nasc natural, însă după o zi întreagă de dureri nu am mai suportat altele şi i-am spus doctorului să îl scoată mai repede, să ştiu că este bine, să nu se întâmple ceva cu el dacă aş fi născut natural. De data asta nu m-am mai panicat, am respirat uşor, m-am îmbărbătat singură, iar recuperarea a fost mult mai uşoară şi mai rapidă. A doua zi eram cam singura care mă plimbam prin maternitate. Nu pot să ştiu de ce a doua sarcina a fost mai grea ca prima şi nici de ce m-am recuperat mai repede după a doua sarcină decât după prima”, a scris Andreea.