Andreea Bănică s-a trezit amestecată într-un război iscat de un stilist după ce acesta a analizat ţinutele artistei şi pe cea a Biancăi Drăguşanu, pe care cele două le-au purtat în ziua în care şi-au botezat copiii. Cântăreaţa se dezice de vorbele criticului de modă, pe care Bianca l-a acuzat că poartă rochii împrumutate.
Andreea Bănică a luat atitudine şi i-a răspuns Biancăi Drăguşanu.
Artista a postat pe Facebook un mesaj prin intermediul căruia o roagă pe Bianca Drăguşanu să nu înceapă un scandal în care să o implice pe ea, pentru că nu-şi doreşte un astfel de lucru.
Mai mult decât atât, Andreea Bănică se dezice de orice asociere a numelui ei cu cel al criticului de modă, pe care Bianca l-a acuzat că poartă rochii împrumutate, şi subliniză faptul că şi-a achiziţionat rochia purtată la botezul fiului ei de la un magazin din Franţa, prezentând şi bonul fiscal, dezvăluind totodată că a scos din buzunar 2.950 de euro pentru creaţia mult disputată.
”Bianca, te rog mult nu începe un scandal în care să apară numele meu. Nu mă interesează! Faptul că am botezat copilaşii nostri superbi în aceeaşi zi ar trebui să te bucure mai mult decât să îţi umbreşti zilele cu astfel de lucruri. Mi-am păstrat imaginea curată mulţi ani şi nu vreau să intru în acest nou scandal care nu îmi aparţine şi de care mă feresc. Sper să înţelegi. Totuşi îmi doresc să te corectez pentru că faci confuzie. Rochia pe care am purtat-o nu a făcut-o cineva special pentru mine. Mi-aş fi dorit eu, dar nu sunt atât de populară în Franţa. Pur şi simplu am cumpărat-o. Să vă trăiască Sofi şi să mai faceţi! Eşti o frumoasă!”, a fost mesajul Andreei Bănică pentru Bianca Drăguşanu.