Andreea Bănică, enervată la culme, după ce avionul i-a întârziat ore în șir „Uitați de așa ceva. De compania asta, no way!”

Publicat: 24/10/2022 | 21:49
Andreea Bănică a trecut prin momente dificile. Cum a reușit să învingă depresia: ,,M-am luptat cu mine ca să pot merge mai departe". Sursă foto: colaj Facebook

Andreea Bănică (44 de ani) este foc și pară pe Wizz Air! Cântăreața s-a jurat că nu va mai zbura niciodată cu compania aeriană, după ce a așteptat ore bune ca avionul să decoleze. Atât vedeta, cât și fiica sa, Sofia, s-au filmat în timp ce criticau aspru brand-ul.

Duminică seara, Andreea Bănică aștepta pe London Luton Airport avionul care avea să o aducă înapoi în România, alături de fiica sa de 13 ani, Sofia. Cele două aveau zborul programat la ora 21:40, dar n-au reușit să decoleze nici măcar patru ore mai târziu. Enervată la culme, cântăreața a încercat să comunice cu o stewardesă, pentru a vedea care este motivul întârzierii, dar a primit doar o listă de „scuze”.

După ore bune de așteptare, la 01:30, mai mulți pasageri au decis să renunțe la zbor. Ca urmare, Andreea Bănică și Sofia au fost nevoite să mai aștepte. Din cale afară de supărată, vedeta a spus că pentru ea, Wizz Air nu mau există!

„Avem zbor la 21:40!!! Stăm de trei ore aici!!! Este a doua oară în viața mea când zbor cu Wizz Air-ul. Feriți-vă. Nu mai există Wizz Air. Uitați de așa ceva. De compania asta, no way! Stați acasă, mai bine. Mult mai bine”

„1. Nu am alimentat! 

2. Nu a avut scară! 

3. Nu am avut personal

Ora 01:30. Colac peste pupăză, niște pasageri renunță la acest zbor. Procedura este ca toate bagajele să fie date jos, verificate, să le dea oamenilor bagajul și cam asta este. Nu știu dacă ne vedem acasă mâine”, și-a spus supărarea Andreea Bănică, pe rețelele de socializare.

(CITEȘTE ȘI: Ce vedete din România și-au deschis afaceri pe litoral. Andreea Bănică și Mihai Trăistariu, printre “întreprinzătorii” de la malul mării)

Ce s-a întâmplat cu Andreea Bănică următoare dimineață: „Nu mai am energie după atâtea ore”

La ora 7:27 dimineața, Andreea Bănică și fiica sa au ajuns, într-un final, pe aeroportul din România. Supărată iremediabil pe Wizz Airr, i-a „pârât” încă o dată, spunând că și Andreea Remetan, una dintre cele mai cunoscute persoane din industria de radio, a trecut printr-o situație similară.

Andreea Remetan. Sursă foto: Facebook

„Nu mai am energie după atâtea ore… Dacă vreți să mai plecați la drum, gândiți-vă de două ori … este din ce în ce mai rău. Prietena Andreea Remetan a petrecut și ea vreo trei ore pe aeroport aseară, cursa ei fiind la ora 19:00, a ajuns în București la 04;00! Întârzierile sunt foarte foarte mari, ireal… Dezamărgitor ce se întâmplă”, a adăugat Andreea Bănică.

(CITEȘTE ȘI: N-o să-ți vină să crezi! Cum arată, de fapt, Andreea Bănică nemachiată: „Tenul meu nu este perfect”)

This browser does not support the video element.

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult