Andreea Bălan, susținere necondiționată pentru Elena Marin: „Toate bârfele și declarațiile unora nu sunt adevărate”
Andreea Bălan intervine în scandalul dintre Elena Marina, dansatoarea ei, și Zanni. Artista o susține necondiționat pe cea care i-a fost alături în cele mai grele momente din viața ei, ba chiar își roagă și fanii să facă același lucru.
În urma conflictului apărut la Survivor România care o are protagonistă pe Elena Marin, Andreea Bălan s-a văzut nevoită să-și arate susținerea față de colega ei de scenă. Artista și faimoasa din Republica Dominicană nu doar că au împărțit ani la rândul scena, dar au fost una pentru cealaltă sprijin moral, atunci când viața le-a pus la grele încercări.
„O susțin pe Elena Marin, colega mea de scenă și prietena mea, un om extraordinar de bun, înțelept, un suflet cald, plin de compasiune și iubire! Toate bârfele și declarațiile unora nu sunt adevărate! Sper să câștige și publicul să o susțină și să o voteze!”, este mesajul postat online de Andreea Bălan
Zanni susține că ar fi ceva între Elena Marin și Cosmin Stanciu, cu toate că ambii au parteneri acasă, în România. Auzind aceste lucruri, vedeta izbucnește în lacrimi și încearcă să lămurească lucrurile. Mai mult decât atât, Zanni spune că în realitate pe Elena Marin nu o așteaptă acasă logodnicul ei. Din spusele acestuia, chiar vedeta ar fi povestit unor colegi că situația ei amoroasă nu este atât de bună pe cât se crede, scrie wowbiz.
Logodnicul Elenei Marin îi dă replica lui Zanni
Andrei, logodnicul Elenei Marin, nu a rezistat prea mult și a simțit nevoia să vorbească despre scandalul în care a fost implicată viitoarea lui soție. Potrivit declarațiilor acestuia, Elena nu are de ce să-și facă griji, el o așteaptă și știe cât de puternică este.
”În primul rând, vreau să îmi exprim încrederea față de viitoarea mea soție. Aberațiile spuse de acest copil nu mă ating și mi-aș fi dorit enorm să nu o atingă nici pe Elena. Presiunea de acolo este, însă, extrem de mare, așa că găsesc justificată suferință ei. Întotdeauna și-a dorit că imaginea ei să fie curată, pentru că tot ce a realizat, a realizat singură, prin muncă dreapta, prin propriile forțe. Se spune că orice om are un preț, ei bine, Elena nu are. De aceea a fost foarte afectată”, a declarat Andrei, logodnicul Elenei Marin, pentru Wowbiz.ro