Andreea Bălan, surprinsă ținându-se de mână cu Jean Gavril, în timpul filmărilor America Express de la Antena 1
Competiția „America Express” devine tot mai grea pentru concurenții care au mai rămas în concurs. După o cursă dificilă, celebritățile au primit o veste neașteptată care a schimbat total soarta jocului. Dacă până în acel moment, între Andreea Bălan și Jean Gavril exista un „război” declarat, vestea pe care au primit-o de la soția lui Răzvan Fodor, a reușit să îi apropie. Cei doi au fost surprinși în timp ce se țineau de mână, spre uimirea celorlalte vedete.
Andreea Bălan a acceptat provocarea de la „America Express” gata să facă orice îi stă în putință pentru a pleca acasă cu marele premiu. Cântăreața și-a ales un coechipier pe măsură, Andreea Antonescu, iar împreună au plecat în cea mai grea experiență a vieții lor.
Faptul că blondina este un adversar puternic și de temut a fost confirmat și de Jean Gavril. Se pare că cei doi s-au mai întâlnit într-un alt proiect de televiziune, însă la vremea respectivă, artistul nu și-a făcut o părere bună despre Andreea Bălan.
”Ea îmi poartă pică încă de la Dancing on Ice, de când patinam. La Dancing on ice o cunoscusem pe Andreea Bălan. Ea îmi fusese rezervă și cumva ne dăduse de înțeles că abia așteaptă să ne accidentăm noi, unul-altul, ca să intre ea în locul nostru. Și m-am întrebat: ce fel de om ești ca să faci așa ceva? Ne-am dat seama că este și bătăioasă, și supercompetitivă, dar este și rea. E puțin maniacă, vrea să ia numai podium, numai locul unu. (…) Ea e genul de persoană care vine cu atitudinea: eu o să câștig, voi sunteți cei mai fraieri”, a spus Jean Gavril la testimoniale.
Andreea Bălan și Jean Gavril s-au ținut de mână la America Express
Situația nu s-a schimbat nici în prima parte a competiției. Cei doi s-au tachiat ori de câte ori au avut ocazia, însă în timpul unei probe s-au apropiat, spre surprinderea tuturor.
Concret, după ce frații Gavril au reușit să câștige amuleta și Jokerul, Irina Fodor i-a anunțat pe concurenți că trebuie să își schimbe partenerul de echipă.
Astfel, Andreea Antonescu a descoperit că noul ei partener este Puya, iar Andreea Bălan a făcut echipă cu Jean Gavril. Dinu a făcut echipă cu Bie, iar Nelu Cortea cu Melinda. Când toți au reușit să formeze noile echipe, concurenții au pornit în căutarea unui loc de cazare.
„Moare Melinda! Melinda o să te bântuie. O să dormi cu Puya!”, s-a amuzat Andreea Bălan.
Blondina și Jean Gavril au reușit să lase în spate toate disputele pe care le-au avut în trecut și au mers împreună de mână să își caute un loc în care să se odihnească și să se pregătească pentru o nouă zi.