Aflată pe patul de spital, Andreea Bălan a făcut mărturii înfiorătoare despre momentele critice dintre cele trei operații pe care le-a avut în mai puțin de o lună, dar și despre cum au decurs intervențiile chirurgicale, care nu au fost deloc ușoare. La un moment dat, artista a spus că nu își mai dorea să meargă să primească îngrijiri de specialitate și că s-a gândit pentru câteva clipe să rămână acasă și să vadă cât de mult va sângera.
În vârstă de 34 de ani, Andreea Bălan a făcut public recent un nou episod de vlog în care se poate vedea că și-a filmat propriul sânge. Este vorba despre una dintre zilele în care i-au fost recoltate mai multe eprubete cu sânge. De asemenea, cântăreața a împărtășit fanilor cum a decurs pentru ea perioada de după ce a devenit mămică pentru a doua oară și a făcut embolie amniotică.
“(…). Iar m-au înțepat! Mi-au pus branulă. Când văd branule și văd seringi mă iau furnicături. Mă doare înainte să fiu înțepată numai când mă gândesc la câte branule și câte seringi am avut în spital. Am avut și în gât, nu se mai văd semnele, am avut aici și aici.
M-am internat a doua oară pentru că am sângerat foarte tare acasă. Ieșea sângele, țâșnea din operație. Am ajuns la spital și au descoperit că am formate niște hematoame după operație. M-au operat, m-au curățat, mi-au făcut anestezie totală din nou. Între timp se pare că aceste hematoame păcătoase s-au format din nou. Azi-noapte (n.r.: 20 martie) iar am sângerat, am venit din nou la spital și s-a descoperit că am un alt hematom.
(…) înainte să se întâmple lucrul ăsta venisem să fac un CT, să văd ce mai e în interior. Eram oricum supărată. Când am văzut că iar sângerez m-am speriat și am zis: eu nu mai merg nicăieri, eu stau acasă să văd cât sângerez, cât curge”, a povestit Andreea Bălan în noul episod de vlog postat pe canalul ei de YouTube.
Citește și: Sexy și spectaculoasă! Andreea Bălan și-a pozat abdomenul la 13 zile după ce a devenit mămică
Vă reamintim că Andreea Bălan a adus-o pe lume pe a doua fetiță a cuplului pe 4 martie 2019. La naștere, Clara Maria cântărea 3,190 kg, avea 49 cm și a primit nota 10 din partea medicilor. Din nefericire, cântăreața de 34 de ani a făcut stop cardio-respirator, la scurt timp de la operația de cezariană. Situația a fost însă gestionată cu maxim profesionalism de echipa excepțională de medici de la Sanador, cel mai performant spital privat din România.
Andreea Bălan (n.: 23 iunie 1984 în Ploiești) este o cântăreață de muzică pop. Vedeta a debutat în muzică în 1994 la emisiunea pentru copii “Ba da, ba nu”. Doi ani mai târziu, artista a lansat primul ei album solo, “Amețiți de fum”. Ea a cunoscut succesul împreună cu Andreea Antonescu, alături de care a format trupa Andrè. După ce formația s-a destrămat, fiecare și-a continuat pasiunea pentru muzică.
Andreea Bălan a devenit mamă pentru prima dată pe 9 octombrie 2016. Ea a adus pe lume o fetiţă sănătoasă de 3,270 kilograme şi 49 de centimetri, căreia i-a pus numele Ella Maya. La cinci luni de la nașterea fiicei sale, cântăreața s-a căsătorit cu George Burcea. Ceremonia a avut loc pe Sunset Beach, o superbă plajă din Malibu California. Visul de a se însura pe o plajă din America a fost al actorului, iar artista a făcut tot posibilul ca acesta să se împlinească. Biletele de avion către America au fost cadoul pe care Andreea Bălan i l-a făcut lui George Burcea la începutul lui 2017, de ziua lui de naştere.