Andreea Bălan se mărită. Vezi cum arată invitația și află cine sunt nașii

De: Cancan
Publicat: 09/09/2019 | 16:55

În mai puțin de o săptămână, Andreea Bălan și George Burcea își vor jura iubire veșnică și în fața lui Dumnezeu. Evenimentul este așteptat de toată lumea, iar noi am aflat care sunt nașii, dar și cum arată invitația la ”Nunta și Botezul în Paradis”.

Andreea Bălan și George Burcea se căsătoresc religios pe 15 septembrie, iar în aceeași zi are loc și botezul mezinei familiei, Clara. Marele eveniment poartă numele “Nuntă şi Botez în Paradis“, Paradis” fiind, de altfel, ultimul show lansat de Andreea Bălan. (VEZI ȘI: AVEM CELE MAI NOI FILMĂRI CU ANDREEA BĂLAN)

Invitațiile au fost deja trimise, iar toată lumea abia așteaptă dublul-eveniment. Ceremonia religioasă va avea loc la 17:30, la Biserica Sfânta Treime Dudești, iar apoi toată lumea va petrece până în zori în ”Le chateau”. Nașii de cununie vor fi Aurelian Temișan și Monica Davidescu, care de altfel vor fi și nașii de botez ai micuței Clara, alături de Iulian Burciu, un prieten apropiat de-al artistei și soțului ei.

Invitația Andreei Bălan și a lui George Burcea la nuntă și botez

Ce meniu au ales Andreea Bălan și George Burcea

Meniul ales de Andreea si George pentru “Nuntă şi Botez în Paradis“ include atât preparate tradiționale românești – reinterpretate într-un stil propriu – cât și preparate cu influențe din gastronomia italiană, spaniolă sau franceză. Invitații se vor delecta cu somon în crustă de parmezan și pâine, risotto cu reducție de busuioc proaspăt, calamar cubetat și roșii confiate, sfere moleculare din brânză gorgonzola si pulbere de prosecco sau guacamole cu scalie crocanta din prosciutto. Iar Andreea va îmbrăca… trei rochii. (CITEȘTE ȘI: ANDREEA BĂLAN PROBLEME CU FIICA SA, CLARA)

”Voi avea trei rochii. Am ales-o pentru că ea creează adevărate povești prin rochiile ei și exprimă foarte multă emoție. Prima rochie, care va avea o trenă imensă, va fi extrem de frumoasă și specială, pentru că pe fustă vor fi brodate manual mesajele pe care noi le avem unul către celălalt – va fi scrisă toată povestea noastră de dragoste -, plus datele de naștere ale fetițelor. A doua rochie va fi, în schimb, foarte potrivită pentru vals fiindcă, dansatoare bună fiind, trebuie să existe un vals foarte frumos. Și atunci, și rochia va trebui să fie pe măsură. Iar a treia rochie este surpriză”, a mărturisit Andreea Bălan pentru Viva!.