Aventura „America Express” a ajuns în Guatemala, a doua țară de pe „Drumul Împăratului”. În ultima ediție a emisiunii, concurenții au învățat despre țara în care au ajuns și au avut de trecut probe grele. În cazul unei dintre ele a fost vorba și de ceva alcool, iar Andreea Bălan nu a rezistat prea bine. Vedeta s-a amețit destul de tare și cu greu a mai putut continua cursa.
Concurenții „America Express” au ajuns în Guatemala, iar prima zi petrecută în această țară a fost una destul grea. Printre altele, concurenții au trebuit să învețe un poem mayaș pe care să-l recite în fața judecătorului pentru a primi o poțiune cu alcool. Cu greu poemul a fost învățat, iar fiecare concurent a trebuit să bea câte o ceașcă de alcool. Dacă partea masculină s-a bucurat de această probă, cea feminină nu a fost la fel de fericită.
Pentru Andreea Bălan și Andreea Antonescu proba în care au avut de băut alcool le-a dat bătăi de cap. Cele două s-au amețit destul de bine și, cu greu, au dus următoarele probe mai departe.
„Zici că-i țuică. Paletă plecăm de aici! Aoleu, mi-e rău!”, a spus Andreea Antonescu.
După ce au băut alcoolul, cele două concurente au trebuit să plece în căutarea unei case. După ce au găsit-o au avut de rezolve o ecuație, iar aici lucrurile s-au complicat. Alcoolul își făcuse deja efectul, iar cele două artiste cu greu s-au mai putut concentra.
Andreei Antonescu i s-a făcut rău și a avut nevoie de ceva timp pentru a rezolva ecuația. Pe cealaltă parte, Andreea Bălan a fost și ea atinsă de aburii alcoolului și a devenit foarte veselă și distrată. Cântăreața nu s-a mai concentrat la probe și a lăsat totul în seama colegei sale, ea fiind ușor confuză.
„Eu am simțit poțiunea magică!”, a spus Andreea Bălan.
„Eu eram așa, cu o bucată Andreea Bălan lângă mine, care era foarte entuziastă și cu ecuația. Deci m-a luat o amețeală, nu știu ce era ai, dar îmi e rău tare. Nu mai râde! (…) M-a lovit în cap de m-a nenorocit”, a zis Andreea Antonescu.
„Am văzut că pe tine te pierd!”, a spus Andreea Bălan.
„Nu mă împinge că nici eu nu sunt mai brează”, a fost replica Andreei Antonescu.
(VEZI ȘI: CĂTĂLIN BORDEA, GEST NEAȘTEPTAT DUPĂ AMERICA EXPRESS! CE ȘI-A TATUAT PE PIELE. „AM PROMIS…”)