Andreea Bălan a încercat să ascundă problemele din mariajul cu George Burcea și a sperat că, împreună, ei vor reuși să depășească perioada delicată pe care o traversează. În timp ce era pe platourile de filmare, cântăreața s-a dat însă de gol. Ea și soțul său au două fetițe: Ella și Clara.
Recent, Andreea Bălan a publicat un nou episod de vlog pe canalul ei de YouTube. Acesta este despre o ședință foto extraordinară pe care a făcut-o pe 28 ianuarie și în timpul căreia a schimbat mai multe ținute. Multe dintre pozele realizate atunci au fost folosite în postările subliminale făcute în ultima perioadă, după ce s-a aflat că urmează să divorțeze de George Burcea. La începutul clipului, artista dezvăluie care sunt măsurile sale, respectiv: 84 – 62 – 90.
“Am spatele mic, am spatele mic… ele sunt… ele sunt! Dar, am spatele foarte mic. Dintotdeauna am avut așa și 49 de kilograme. Nu mănânci, nu mănânci! Ăsta e secretul! (…). Când eram mai tânără, la 25 de ani, credeam că nu o să pot duce o sarcină la capăt din cauza durerilor de spate. Fusesem la «Dansez pentru tine» în Mexic și mă durea spatele de la tot ce am făcut acolo… Și am crezut că, dinc cauza greutății bebelușului nu o să pot duce sarcina la capăt și iată-mă că am făcut două sarcini. Dar și pe prima, când am rămas gravidă, eram așa… un pic speriată. Mi-a fost frică! Bebelușul e greu, știi? Și tot centrul de greutate se schimbă. Am luat 12 kg și în timpul primei sarcini, și în timpul celei de-a doua. Dar iată că dată vrei, poți!”, a spus Andreea Bălan în timpul uneia dintre pauzele de la ședința foto.
Una dintre rochiile pe care le-a îmbrăcat pentru pictorialul impresionant i-a dat mari bătăi de cap vedetei, care a răbufnit: “Deci, designerii ăștia fac niște rochii care te zgârie (…). Nu pun și ei fermoară, că ei zic că te teleportezi în rochie! Deci, ia priviți ce rochie minunată! Materialul e super tare, doar că te zgârie… Și trebuia căptușală că te zgârie pe piele”.
Spre finalul interviului realizat în timpul ședinței foto, Andreea Bălan și-a exprimat nerăbdarea de a ajunge acasă, la cele două fiicei, însă… despre soțul ei nu a spus niciun cuvânt. În vlogurile din trecut, cântăreața îl aducea în discuții și pe George Burcea și folosea cuvinte frumoase atunci când vorbea despre el.
“Suntem la enșpea ținută! S-a făcut noapte, am mâncat o pizzulica foarte bună și niște paste. Nu mai am 62 în talie, am 70, dar nu-i nimic, până diseară o să am iar 60, cine știe. Să continuăm ședința foto, este minunat aici! Este foarte frig! Dar nu ne văităm, rezistăm eroic. E bine, da? E bine! Și abia aștept să ajung la Elluța și la Clărița, că mi-e dor de ele! (…). Stați cu noi, nu plecați! Continuăm cu balamucul de acasă!”, a mărturisit Andreea Bălan. Vlogul vedetei se încheie cu momentul în care ajunge acasă, unde era așteptată de micuțele ei prințese, mama sa și o altă femeie.
Andreea Bălan a devenit mamă pentru prima dată pe 9 octombrie 2016. Ea a adus pe lume o fetiţă sănătoasă de 3,270 kilograme şi 49 de centimetri, căreia i-a pus numele Ella Maya. La cinci luni de la nașterea fiicei sale, cântăreața s-a căsătorit cu George Burcea. Ceremonia a avut loc pe Sunset Beach, o superbă plajă din Malibu, California. Visul de a se însura pe o plajă din America a fost al actorului, iar artista a făcut tot posibilul ca acesta să se împlinească. Biletele de avion către America au fost cadoul pe care Andreea Bălan i l-a făcut lui George Burcea la începutul lui 2017, de ziua lui de naştere.
Citește și: Ce umilință pentru Andreea Bălan! George Burcea, fotografiat cu alta