Andreea Bălan, OUT de la show-ul „Te Cunosc de Undeva” de la Antena 1?! Dezvăluiri-bombă de ultimă oră
Andreea Bălan a trecut prin clipe grele în timpul operației de cezariană. Vedeta a făcut stop cardio-respirator și a fost resuscitată aproximativ un minut. Din fericire, în urma intervenției echipei excepționale de medici de la Sanador, cel mai performant spital privat din România, acum se simte bine, dar o bună perioadă de timp va fi nevoită să ia o pauză de la activitățile zilnice.
Surse din anturajul artistei au declarat, pentru Wowbiz.ro, că aceasta va fi nevoită să aștepte șase luni până se va putea întoarce pe scenă. „Din ceea ce am înțeles, va fi nevoită să aștepte cel puțin șase luni până se va întoarce pe scenă. Ba chiar mai mult, Andreea nu va avea voie să facă niciun fel de efort cel puțin jumătate de an, nici să cânte nu va avea voie. Nu mai spun de dans, va fi o problemă mult timp de acum înainte. Medicii i-au spus să aibă mare grijă în perioada de recuperare. Andreea voia să stea câteva luni acasă, apoi să revină la concerte. Ea a explicat că ea este cea care are grijă, financiar, de familie și de cei din trupa ei, iar o pauză prea mare îi aduce pierderi materiale greu de suportat. Acum însă, dacă va ajunge pe scenă în iarnă e mare lucru”, a adăugat aceasta.
Această pauză se va răsfrânge și asupra carierei TV, nu doar a carierei muzicale. Și cum filmările pentru noul sezon (nr.14) al show-ului “Te cunosc de undeva“ trebuie să înceapă, este posibil ca artista să fie înlocuită la masa juriului.
”Se poate întâmpla și la nașteri naturale”
Doru Herghelegiu, medicul care a salvat-o pe Andreea Bălan, a fost chemat de urgență de acasă de colegii săi. Directorul executiv al clinicii Sanador a ajuns în doar 10 minute. De altfel, el a efectuat intervenția care i-a salvat viața cântăreței.
”Am avut embolie amniotică. Lichidul amniotic din placentă intră în sânge. Se poate întâmpla și din senin, nu numai prin naștere. Chiar doctorița mi-a spus că au existat cazuri să moară și copilul. La mine norocul a fost că a ieșit fetița și abia pe urmă a venit lichidul. A fost o minune, pentru că mai întâi a ieșit ea. Dacă nu interveneau pentru mine puteam să mor. M-au intubat timp de două zile. Vreau să le mulțumesc medicilor de la Sanador pentru că au făcut o comisie. Ca să ia o decizie atât de majoră trebuia să vină și doctorul spitalului, domnul Hergheligiu. În 10 minute s-au strâns pentru că era o decizie de viață și de moarte și uite că au luat decizia potrivită.
Intervenția a fost una de succes, cu toate că artista a suferit un stop cardio-respirator în timpul operației. Situația a fost însă gestionată cu maxim profesionalism de echipa medicală extraordinară de la Sanador, cel mai performant spital privat din România.