Andreea Bălan are două fetițe minunate, pe care le iubește nespus. Însă, din cauza problemelor medicale pe care le-a întâmpinat la cea de-a doua naștere, artista nu mai poate avea copii.
Invitată la podcastul lui Damian Drăghici, Andreea Bălan a mărturisit că își mai dorește un copil, mai exact un băiat, și vrea să apeleze la o mamă surogat. ”În meditațiile mele și pe lista mea eu îmi doresc un copil, un băiat, dar nu mai pot eu să-l fac, probabil cu mamă surogat, dar mi-aș dori”.
„Fetele mele nu seamănă între ele. Una seamănă mai mult cu mine, a doua cu partea cealaltă. Dar ele se completează foarte bine una pe cealaltă. Eu învăț de la ele și ele mă echilibrează”, a mai spus Andreea.
Andreea consideră că în viață nimic nu este întâmplător. „Nu regret nimic, pentru că eu a trebuit să trec prin lucrurile astea, să învăț. Totul se întâmplă cu un motiv. Eu am fost predestinată să fiu pe scenă. Sunt foarte fericită astăzi, pentru că am un echilibru cu mine extraordinar. Am reușit datorită lecțiilor pe care le-am învățat”.
Jumătatea trupei Andre a vorbit despre probleme de viață cu care s-a confruntat în ultimii ani. Invitată în podcast-ul lui Cătălin Măruță, Andreea a mărturisit că medicii i-au pus diagnostic dureros, despre care nu a vorbit niciodată până acum. ”Întreaga echipă m-a salvat. Când m-am trezit mi s-a spus ce s-a întâmplat, că am fost la un pas de moarte, dar mi-au comunicat și o veste mai proastă, pe care nu am făcut-o publică și nici nu o pot face. Atunci mi-am dat seama că dacă nu am sănătate nu pot face nimic. A fost îngrozitor, crunt. Este vorba despre o chestie pe viață. Poate odată o s-o fac (nr. o să spună despre ce este vorba), dar acum nu mă simt pregătită, a spus Andreea Bălan. Potrivit Andreei este vorba despre o chestie intimă, dar momentan nu dorește să vorbească despre această problemă.
La câteva zile după ce a născut-o pe Clara, Andreea Bălan a povestit clipele cumplite prin care a trecut. ”Imediat după ce am pupat-o pe fetiță am intrat stop cardio-respirator și a început resuscitarea. Mi s-au administrat medicamente și cred că medicamentele m-au făcut să uit ceea ce s-a întâmplat cu cinci minute înainte”, a dezvăluit vedeta, la o emisiune TV.
Sursa foto: Arhiva Cancan