Andreea Bălan radiază în ultima perioadă. Cântăreața iubește din nou, iar fericirea i se citește pe chip. Vedeta se menține în formă mai bine ca niciodată. Ea s-a fotografiat în costum de baie la piscină, iar fanii i-au adus laude pentru aspectul fizic, după cele două nașteri avute.
Deși a fost la un pas de moarte anul trecut, la cea de-a doua naștere, Andreea Bălan dă dovadă de ambiție pe toate planurile. Vedeta a renăscut din propria cenușă după un an dificil în care a avut parte și de o despărțire scandaloasă. Cântăreața afișează imagini în care arată că viața merge înainte, ba mai mult, ea radiază total.
Artista este tot mai des văzută zâmbind și având o stare bună. Unul dintre motive ar putea fi noul său partener, Tiberiu Argint, cu care a petrecut o mini-vacanță de vis în Vama Veche.
Vedeta a afișat de curând o siluetă de invidiat la piscină. Andreea a îmbrăcat un costum de baie discret, dar care a lăsat la vedere trupul bine lucrat și armonios.
Andreea Bălan ar forma un cuplu cu Tiberiu Argint de trei săptămâni, după cum au declarat apropiații celor doi. Înainte să se afișeze împreună la mare, artista se pare că îl vizita pe iubitul său acasă, iar, pentru a nu o recunoaște lumea, purta tot timpul perucă. Andreea Bălan s-ar fi îndrăgostit nebunește de Tiberiu Argint.
În plus, potrivit surselor noastre, artista i le-ar fi prezentat tânărului pe cele două fetițe pe care le are cu George Burcea. Cei doi și-ar consuma legătura sentimentală în principal în apartamentul fratelui prezentatoarei de la TVR, situat pe Șoseaua Nicolae Titulescu din Capitală.
Deși ar fi încercat, cel puțin o perioadă, să țină totul departe de ochii lumii, CANCAN.RO a surprins-o pe Andreea Bălan în tandrețuri alături de Tiberiu Argint, la malul mării. Cei doi au dansat împreună, s-au plimbat de mână, s-au sărutat cu patos și nu au mai ținut cont de nimic.