Andreea Bălan a fost la un pas să întârzie la cununia civilă. Artista a mărturisit că a ajuns cu zece minute înainte şi că s-a schimbat pentru ceremonie în taxi.
Andreea Bălan a postat pe o reţea de socializare un mesaj prin intermediul căruia le spune prietenilor ei virtuali că a făcut imposibilul pentru a ajunge la cununia civilă a unei prietene din copilărie. Vedeta a spus că a fost la un pas să întârzie, însă a reuşit să ajungă cu 10 minute şi că s-a schimbat pentru ceremonie în taxi.
”Am fost colege de banca si cele mai bune prietene in liceu, ne stim cele mai mici secrete si niciodata nu ne-am judecat una pe alta, am incercat sa ne ajutam, sa ne alinam, sa ne distram si sa fim ca doua surori. Am continuat sa fim prietene si dupa liceu, am impartit acelasi pat intr-o garsoniera din Pantelimon cand niciuna nu avea bani sa stea singura. Si chiar daca ea s-a mutat in Elvetia unde are o familie minunata, am continuat sa fim mereu acolo unde pentru cealalta. Diana e prietena pentru care, desi am numai 12 ore libere intre filmari si concerte, mi-am luat un bilet de avion si am zburat pana in Elvetia ca sa fiu langa ea si sa ii fac o surpriza in cea mai speciala zi din viata ei. De la aeroport, m-am dus direct la cununia civila unde am ajuns cu 10 minute inainte. M-am schimbat in taxi de hainele de pe drum si am sarit in bratele ei iar emotia si zambetul ei atunci cand a vazut surpriza, au fost de nepretuit, la fel ca prietenia noastra! Te iubesc, Diana, sa ai casa de piatra si sa ai viata la fel de frumoasa ca sufletul tau!”, a scris Andreea Bălan pe o reţea de socializare.