Andreea Bălan & iubitul au lăsat bebeluşa cu bunica şi au ieşit în doi, la… BERE!
Cei doi au mers în seara de marţi într-un centru comercial din nordul Capitalei, acolo unde CANCAN.ro, site-ul numărul 1 din România, i-a şi întâlnit. Ei au decis după câteva mici cumpărături să se oprească pentru o cină romantică, în doi. Pentru că în mod cert nu e simplu să fie proaspeţi părinţi, iar Ella le ocupă tot timpul şi atenţia, aceştia s-au bucurat de momentele dedicate doar lor. Ştiind că micuţa lor în vârstă de doar câteva luni e în siguranţă, acasă, şi pe mâini bune, pentru că a rămas în grija mamei Andreei Bălan, aceştia au mers mai întâi la o autoservire din respectivul mall, din zona Băneasa.
Imediat după ce au ales felurile de mâncare, George Burcea a decis să îşi ia şi o sticlă de bere, cu care s-a întors la masă, pentru se „răcori“. Nu a trecut mult timp până când şi cântăreţei i s-a făcut poftă de bere – mai ales că pe perioada sarcinii nu a putut să se atingă absolut deloc de băuturile alcoolice – şi l-a trimis pe iubitul său să îi cumpere şi ei una.
În plus, imediat după ce au terminat de mâncat şi de băut respectivele beri, aceştia s-au retras spre casă, acolo unde bunica şi micuţa Ella îi aşteptau. Însă, nu înainte ca Andreea Bălan, grijulie cum e din fire, să ia şi pentru mama ei ceva de mâncare, la pachet.
Andreea Bălan se simte extrem de împlinită atât din punct de vedere profesional cât şi personal, pentru că până acum i s-au împlinit toate dorinţele. Artista în vârstă de 32 ani, a născut pe 9 octombrie 2016 o fetiţă pe nume Ella. Alături de tatăl fetiţei, actorul George Burcea, de 28 de ani, cântăreaţa este împreună din luna iulie a anului 2015, şi relaţia lor, frumoasă şi discretă, a dat, iată, roade. Rodul cel mai de preţ al acestei relaţii este, desigur, micuţa Ella.
This browser does not support the video element.