Anul 2019 cu siguranță nu va fi uitat niciodată de Andreea Bălan, șia sta din cauza problemelor de sănătate care au apărut imediat ce a născut pentru a doua oară. Artista recunoaște că în perioada de convalescență i-au trecut prin cap multe frici.
Andreea Bălan a mărturisit că, în acea perioadă dificilă, a fost măcinată de gândul că nu ar mai putea să facă acrobațiile pe care le face de obicei în show-urile ei.
„Acum câteva luni când eram pe patul de spital mă macina gândul “Oare voi mai putea face acrobațiile cu care am obișnuit publicul, pe scenă?”. Recuperarea nu a fost deloc ușoară și a trebuit să o iau ușor, ușor și să îmi stăpânesc gândurile care m-au consumat. Dansul și acrobațiile fac parte din identitatea mea că artist și îmi doresc mereu să ofer experiențe vizuale publicului pe lângă muzică. Azi sunt fericită că sunt sănătoasă și că pot să fac exact tot ceea ce făceam înainte pe scenă și că am revenit la condiția fizică optimă, așa cum am fost mereu. Cred că totul ține de ambiție și de mindset. Nu am vrut să renunț nicio clipă la cine sunt eu și la ceea ce pot să fac. Nu există nu pot”, a explicat Andreea Bălan într-o postare pe care a făcut-o în mediul online.