Andreea Bălan imploră pentru salvarea unei tinere mame: “Are nevoie de noi, toți, pentru a trăi și a-și crește puiul”

De: Cancan
Publicat: 16/04/2020 | 17:21

Andreea Bălan imploră pentru salvarea unei tinere mame! Aceasta se numește Alexandra Tudose și, după mult timp în care s-a luptat cu cancerul la sân, de curând, a aflat că boala s-a extins și la ficat. Medicii i-au spus că, din nefericire, celulele canceroase au ajuns la metastază și că are nevoie urgent de un tratament special. Costurile sunt mari… 299.491 lei!

Citește și: Andreea Bălan, mărturisire tristă: “Haideți să o ajutăm pe Elena”. Micuța de 9 luni a fost diagnosticată cu un tip rar de cancer

Andreea Bălan imploră pentru salvarea Alexandrei: “Are nevoie de noi, toți, pentru a trăi și a-și crește puiul”

Alexandra Tudose o femeie extrem de curajoasă în războiul pe care îl poartă teribila maladie; diagnosticul lung și greu primit de aceasta este: carcinom mamar ductal triplu pozitiv, de tip ulcerativ, avansat, inoperabil, cu metastaze. Din nefericire, boala s-a extins și la ficat… metastază! De aceea, ea are nevoie urgent de tratamentul cu imunoterapie și a stopa evoluția dură a maladiei care îi pune în pericol viața. Imediat ce i-a aflat povestea de viață, Andreea Bălan a distribuit pagina de Facebook, unde se fac strângeri de fonduri pentru tânăra mamă, care este așteptată acasă de un băiețel, în vârstă de cinci ani. Mai mult, vedeta a scris următorul mesaj copleșitor: “O mamă are nevoie de noi, toți, pentru a trai și a-si crește puiul ????” și speră că foarte mulți oameni vor deveni îngeri păzitori ai Alexandrei Tudose.

Unii dintre apropiații și fanii cântăreței au făcut donații, iar postarea sa a fost distribuită de aproape 500 de ori. “Sănătate multă și Doamne ajută să fie bine”, “Am donat”, “Dumnezeu să o ajute!” sunt doar trei dintre comentariile lăsate de internauți la apelul Andreei Bălan.

Puteți face donații pentru salvarea Alexandrei Tudose în contul bancar de mai jos:

IBAN Beneficiar: RO34INGB0000999902294058
Moneda: RON
Nume Beneficiar: Alexandra Tudose
Banca Beneficiar: ING Bank Bucuresti Centrala
Cod SWIFT: INGBROBU

Sau, dacă vă e mai simplu, pe PayPal în contul deschis pe numele tinerei mămici.

Andreea Bălan, apel emoționant pentru salvarea Alexandrei Tudose, o tânără mămică diagnosticată cu o boală teribilă © Facebook

Cătălin Tudose, soțul tinerei, a transmis un mesaj impresionant pe rețelele de socializare și a devenit viral. El și-a început șirul mărturisirilor astfel: “Ai 32 de ani; ești mămica unui băiețel de 5 anișori, Ayan, care ne face zilele dulci prin ideile lui trăsnite despre un viitor care dă fast forward/rewind la realitate și ești soția mea, soția iubitului din liceu. Împreună, am început acum puțini ani o viață nouă în America prin Loteria Vizelor, însă, în paralel, am primit și vestea cruntă a unui cancer la sân – boală nemaîntâlnită, mai ales în rândul femeilor foarte tinere care și alaptează!

Însă, TU esti curajoasă, te aduni și lupți să faci tratamentul, să ții sub control boala, să fii puternică și pentru cei din jur. Eviți să ne încarci cu angoasele și fricile care te copleșesc, îți protejezi familia și nu ne dai voie să facem împrumuturi la bancă, pentru că speri să poți fii TU suficient de puternică și să duci boala, să găsești calea trimisă de Dumnezeu și să te faci bine.

Ai luat-o de multe ori de la capăt: în Suceava, Iași, București și apoi, în Arizona. Vei fi bine, știm asta! Trebuie să fii bine! Însă, după ani de luptă tăcută și speranță, încercări – fără preaviz – cancerul la sân pe care l-ai ținut curajoasă sub tratament și anonimat față de lume, se extinde la ficat: metastază!… Dintr-odată obosești des și e din ce în ce mai greu, ziua și noaptea…”.

Soțul Alexandrei Tudose și-a încheiat apelul disperat așa: “Știm că este o perioadă grea, pentru că acest COVID-19 ne-a facut vulnerabili, însă, nu poți alege când anume să ceri ajutorul, când să fii puternic, iar boala nu așteaptă circumstanțe mai… favorabile…

Avem nevoie de 8.000 de oameni care să doneze 10 dolari. Azi, mâine, cât de urgent putem, astfel încat Alexandra să poată urma urgent tratamentul de imunoterapie care îi poate aduce speranța de a fi bine. Te rugăm donează și fă diferența pozitivă în viața Alexandrei!

Dacă puteți ajuta cu o donație, distribuire sau o invitație către prieteni să doneze, vă suntem foarte recunoscători, dacă, nu, măcar un gând bun, o rugăciune trimiteți-ne”.