George Burcea s-a simțit lezat de faptul că nu mai poate accesa pagina de Instagram a Ellei, fiica sa cea mare din căsătoria cu Andreea Bălan, considerând că la originea acestei decizii surprinzătoare se află, bineînțeles, fosta parteneră de viață, Andreea.
George Burcea a taxat-o pe Andreea Bălan, precizând că aceasta pune mai presus de toate interesele personale, nu ale familiei. Suplimentar, a insistat și asupra ideii că este arătat cu degetul de către Andreea, fiind prezentat drept principalul vinovat, deși adevărul este cu totul altul.
Azi-noapte, în jurul orei 00:30, Andreea Bălan a reacționat, după intervenția lui George Burcea, transmițându-i acestuia un mesaj foarte dur și explicând internauților de ce s-a ajuns la ”block”. Mai mult, Andreea mărturisește că îți dorește ”un tată exemplar”, de care să nu îi fie ”teamă”, iar copiii nu au ce să caute lângă astfel de ”postări periculoase”.
“Când postezi satâre după ce dai share la pozele cu Ella și Clara, e firesc să primești block, ca să nu mai dai share și să apară copiii lângă astfel de postări periculoase! Vreau un tată exemplar, nu de care să îmi fie teamă” este postarea vedetei, pe care o puteți observa și în imaginea de mai jos.
(CITEȘTE ȘI: DE NECREZUT! CE I-A PROPUS GEORGE BURCEA LA DESPĂRȚIRE ANDREEI BĂLAN! ARTISTA A RĂMAS ȘOCATĂ)
Andreea Bălan a mărturisit, într-un interviu acordat lui Cristi Brancu, că totul este șocant și pentru ea. O căsnicie de mai mulți ani a auns ”pe butuci”, dar este de părere că ar trebui să mai… ”experimenteze”, fiindcă pare a fi o ghinionistă în ceea ce privește relațiile… cu bărbații.
„Acum mi se încheie căsnicia după 4 ani şi jumătate, normal că este şocant şi pentru mine şi pentru public, dar nu sunt nici prima şi nici ultima şi faptul că am avut atât de puţine relaţii în decurs de 15 ani nu înseamnă că am dat fail în relaţiile amoroase şi că am ghinion în ale bărbaţilor. Cred că trebuie să mai experimentez şi să ies la dating, un dating pe care nu l-am făcut pe când eram tânără. Zic peste şase luni, un an…eu nu am avut aşa mare experienţă. Sunt convinsă că la un moment dat, dacă voi cunoaşte alte tipologii de bărbaţi, cu siguranţă voi găsi persoana potrivită. Eu cred în dragoste, în iubire. De ce nu, să mă căsătoresc la un moment dat? Altele s-au căsătorit de trei ori şi au divorţat, eu de ce nu?”, a declarat cântăreaţa într-un interviu live susţinut de Cristi Brancu.
(VEZI ȘI AICI: LOVITURĂ DE TEATRU! ANDREEA BĂLAN ȘI GEORGE BURCEA, DIN NOU ÎMPREUNĂ?!)