Andreea Bălan (40 de ani) are două fiice din căsnicia cu George Burcea – Ella (7 ani) și Clara (5 ani). După divorț, micuțele au rămas alături de ea și se ocupă atent de creșterea lor. Artista este o mamă strictă. Vrea să se asigure că le ofere fetelor o educație bună, așa că le-a impus anumite reguli clare. Mai mult decât atât, vedeta ține cont de sfatul psihologilor.
Andreea Bălan are o relație specială cu fiicele sale și este alături de ele, indiferent de situație. Chiar dacă are un program ocupat, artista își face mereu timp pentru Ella și Maia. Vedeta are grijă ca micuțele să respecte regulile impuse de ea pentru a crește frumos, fără probleme de natură psihologică.
Citește și: ACUZATĂ CĂ ÎI DISTRUGE CARIERA LUI VICTOR CORNEA, ANDREEA BĂLAN A RĂBUFNIT: ”ASTA NU ÎNȚELEG OAMENII!”
Andreea Bălan s-a documentat foarte mult și le-a impus reguli stricte fetițelor ei. Ținând cont de sfatul psihologilor, vedeta a decis să nu le permită fetelor accesul pe telefoane sau tablete până la 10 -12 ani. Totodată, Ella și Clara au un program pentru timpul petrecut la televizor. Nu au voie să stea în fața ecranului mai mult de o oră și jumătate.
„Ele stau doar la televizor, o oră, o oră și jumătate pe zi și atât. Nu au telefoane, nu au tablete, nici nu vor avea până la 10 – 12 ani. Este cel mai greșit lucru să le dai copiilor telefoane și tablete, cel puțin până la 10 ani, 12 ani. Asta spun toți psihologii. Ajung să fie adolescenți depresivi. Nu o să le dau, indiferent de ce vor avea colegii lor la școală. În familia noastră așa este.”, a declarat Andreea Bălan, la Antena Stars.
Totuși, Andreea Bălan a suplinit lipsa gadget-urilor cu alte activități. Ella și Clara au acasă o piscină și un loc de joacă, unde pot să își petreacă timpul. De asemenea, vedeta susține că este norocoasă pentru că are doi copii și pot juca împreună.
„Într-adevăr, eu am avantajul că am doi copii. Când ai doi copii, se joacă împreună. Când ai un singur copil și tu ca părinte este foarte ocupat, câteodată e confortabil să îi arunci un telefon. Trebuie înțeleși și acei părinți. Fiecare părinte face ce poate. Eu am norocul să am doi copii și pur și simplu au un loc de joacă fabulos acasă, au piscină, au tobogane și nu e nevoie de telefoane și tablete.”, a mai spus artista.
Citește și: ANDREEA BĂLAN S-A ÎMPĂCAT CU GEORGE BURCEA, LA 4 ANI DE LA DESPĂRȚIRE: ”E LINIȘTE ȘI PACE”