Andreea Bălan a trecut printr-un divorț dureros, însă se pare că soarele a răsărit și pe strada ei. Artista se bucură de iubire și liniște alături de Tiberiu Argint, însă lasă lucrurile să se întâmple de la sine și nu se mai grăbește.
Invitată în emisiunea lui Dan Capatos, Xtra Night Show, Andreea Bălan a vorbit deschis despre relația ei cu Tiberiu Argint. Artista a mărturisit că de această dată vrea să fie mult mai discretă în ceea ce privește viața ei personală și nu are de gând să-și mai expună atât de mult legătura cu Tiberiu Argint.
Deși s-a vehiculat de multe ori că artista urmează să ajungă din nou la altar alături de noul iubit, Andreea Bălan a mai povestit că nu se grăbește. Pe deasupra, nu ar putea din punct de vedere legal, deocamdată, să se căsătorească din nou, întrucât divorțul de George Burcea nu s-a terminat.
„Nu mai există goluri în interior. Trăiesc prezentul. Nu îmi mai fac planuri în viața personală, sunt discretă, nu îmi mai expun relația cum am făcut până acum și o trăiesc pentru mine și mai departe mă las surprinsă. Încerc să nu îmi mai fac planuri pentru că mereu am făcut asta și mi-am dat seama că nu funcționează așa lucrurile.
Am zis că mă văd căsătorită. Nu există nicio nuntă în viitorul apropiat. Nu se poate legal deocamdată. Sunt tânără și depinde de persoana pe care o întâlnești. Se întâmplă să nu mă căsătoresc niciodată și să trăiesc așa foarte bine” a spus Andreea Bălan, la Xtra Night Show.
Sursă foto: Instagram