Andreea Bălan a scos prima piesă, după incidentul în care era să moară! Cu cine o cântă
Andreea Bălan a trecut prin momente dificile, la scurt timp după ce a născut a doua oară, iar apoi a avut nevoie de un timp de repaus, pentru a-și reveni complet. Timpul s-a scurs, iar vedeta revine pe scena muzicală, deși unii afirmau că s-a dus cariera ei artistică.
Andreea Bălan a fost extreme de fericită atunci când medicii, la ultimul control, au anunțat-o că are voie să facă sport și să danseze. Iar vedeta nici nu a mai stat pe gânduri și a început să lucreze la noua piesă muzicală.
Andreea Bălan a lansat piesa „Paradis”, o melodie cântată alături de Petrișor, cel care îi este dansator timp de ani buni de zile și care a devenit un prieten de nădejde.
„Sunt foarte fericită, dragilor, că de astăzi vă invit în Paradisul meu. Noua melodie este aici și cânt împreună cu Petrișor, omul care îmi este alături de peste 12 ani”, a anunțat Andreea Bălan, pe rețelele de socializare.
Andreea Bălan este căsătorită cu George Burcea și împreună au două fetițe: pe Ella și pe Clara.