După o căsnicie de aproape două decenii, Andrei Aradits și soția lui, Andreea, au decis să o ia pe drumuri separate. Deși nimeni nu se aștepta la o asemenea veste, se pare că lucrurile între cei doi nu mai funcționau de ceva timp. Înainte de anunțul divorțului, fosta parteneră a actorului a transmis un mesaj pe rețelele de socializare pe care mulți l-au înțeles abia acum. Iată ce a declarat blondina.
Andreea se află de circa 6 luni în India, acolo unde învață tainele yoga. Mai mult, aceasta a lăsat de înțeles că este decisă să facă unele schimbări în viața ei, însă nimeni nu se aștepta la ceea ce avea să urmeze.
CITEȘTE ȘI: CĂTĂLIN MĂRUȚĂ ȘTIA DESPRE DIVORȚUL LUI ANDREI ARADITS! DE CE A ȚINUT TOTUL ASCUNS: ”LA UN MOMENT DAT…”
Înainte ca vestea separării să fie făcută publică, blondina a distribuit un mesaj cu subînțeles în care a explicat că se bucură de tot ce îi oferă viața, dar mai ales de lecțiile pe care le învață de la fiecare persoană pe care o întâlnește.
„Fiecare suflet pe care îl întâlnim în viață este acolo pentru un motiv. Fiecare întâlnire ne lasă o impresie, fiecare acțiune ne schimbă un pic. Pentru că schimbarea este constantă, fie că ne place sau nu, fie că o dorim sau nu.
Totul se rezumă la ceea ce suntem în prezent. Sunt recunoscătoare pentru toți cei pe care îi întâlnesc pe drumul meu, știu că sunt acolo să mă învețe ceva și eu îi ascult”, a scris fosta soție a lui Andrei Aradits pe Instagram.
Semne că ceva se întâmplă în căsnicia lor au apărut încă de la sfârșitul anului trecut. Actorul și fosta parteneră nu au petrecut sărbătorile de iarnă împreună, Andreea fiind plecată în India. La acea vreme, actorul susținea că îi este greu singur. Din nefericire, Andrei Aradits și partenera sa de viață au decis să pună punct mariajului de 17 ani.
Actele de divorț au fost depuse din septembrie 2002, urmând ca zilele acestea să se pronunțe divorțul. Actorul nu a vrut să dea foarte multe detalii despre acest subiect, însă a spus că cel mai afectat a fost Eric, băiețelul lor.
„Am divorțat. Pe 13 sau pe 15 martie e înfățișarea. E în India de vreo 6 luni de zile, face yoga. Doar eu cu el (n.r. Eric )suntem.
Eric a fost nasol o perioadă. Ultimul lucru de care îmi era teamă e că are Bacul acum și mă gândeam că eu, în locul lui, aș fi folosit scuza asta. E mai deștept de atât… și am stat de vorbă cu el și a zis: „ok, nu-ți permiți treaba asta”. E mult mai deștept decât mă așteptam. Am fost și la psiholog cu el, da.
(…) Și mie îmi pare rău. Voiam să-ți zic o chestie amuzantă pe treaba asta. Am depus actele de divorț în septembrie și termenul s-a dat abia acum.
Voiam să termin chestia asta, dacă tot am început și asta era direcția… Cred că dacă lucrurile se termină, e bine să le lași să se termine frumos, cauterizat și civilizat. Dacă vom reuși asta, rămâne de văzut”, a spus actorul, în cadrul podcastului „Vorba lui Jorge”.