Andreea Antonescu a cunoscut succesul alături de Andreea Bălan. Artistele au cucerit publicul din România cu trupa Andre, iar muzica lor este ascultată chiar şi în prezent de noile generaţii. În cadrul unui interviu recent, proaspăta mămică a dezvăluit că a suferit mult la vârsta de 15 ani din cauza ironiilor şi criticilor pe care le primea din partea colegilor de şcoală.
Andreea Antonescu a fost victima bullyingului la 15 ani. La vremea respectivă, aşa cum bine se ştie, artista făcea parte din trupa Andre, însă notorietatea pe care a căpătat-o atunci nu i-a adus neapărat doar satisfacţii.
Cântăreaţa și-a deschis sufletul la podcastul lui Radu Țibulcă, acolo unde, printre altele a povestit cum era ironizată de colegii de şcoală.
Andreea Antonescu a dezvăluit că devenise ținta glumelor în şcoală, din cauza lucrurilor neadevărate care se scriau despre ea în presă. Vedeta a suferit un adevărat șoc la vremea respectivă pentru că nu înţelegea de ce colegii săi erau atât de răutăcioşi cu ea. Mai mult, artista a recunoscut că au fost multe momente în care pleca acasă plângând.
„Eu am învățat de când aveam 15 – 16 ani, ăsta a fost primul meu șoc provocat de presă. Mergeam la liceu, eram în trupa Andre și veneau copiii cu ziare, mi le aruncau în față și râdeau de mine că „Ți-ai pus silicoane!” eu nici nu știam ce sunt acelea silicoane, nu erau atât de în trend cum sunt astăzi, sau îmi spuneau că am făcut întreruperi de sarcină, eu având 15 ani. Pe mine m-a impactat foarte mult perioada aia pentru că știam că sunt lucruri complet neadevărate și mă duceam la tata plângând, și îl întrebam: „Tată, de ce se scriu lucrurile astea?”, iar el încerca să-mi explice că publicitatea negativă sau publicitatea pozitivă tot publicitate se numește, iar eu nu înțelegeam la vremea aceea”, a declarat Andreea Anntonescu, în podcastul lui Radu Țibulcă.