Andreea Antonescu și-a chemat soțul, de urgență, în țară! Ce decizie au luat în privința divorțului

Publicat: 25/10/2019 | 12:03
Andreea Antonescu şi soţul ei, Traian Spak

Andreea Antonescu a anunțat la începutul lunii septembrie că va divorța de Traian Spak, cel care locuiește de mai mulți ani în America. Artista l-a contactat recent și i-a cerut să vină de urgență în România!

După mai multe speculaţii privind separarea dintre Andreea Antonescu şi Traian Spak, cântăreaţa a dezvăluit în cele din urmă că a depus actele de divorţ în urmă cu câteva luni.

Andreea Antonescu şi Traian Spak s-au căsătorit tot în secret, în anul 2013, după o relaţie de opt ani. Cei doi au împreună o fetiţă, pe Sienna, în vârstă de opt ani. Și pentru că artista a început deja o nouă relație, alături de Ștefan manolache, fiul unui om de afaceri din Iași, ea își dorește să definitiveze cât mai repede divorțul, așa că l-a chemat în România pe Traian Spak pentru a semna actele.

Am atâtea „jumătăţi”, dar cea mai importantă a vieţii mele rămâne Sienna (fiica solistei, de 8 ani – n.r.). „Jumătatea” din America este bine, nu ne-am găsit timp până acum, dar Traian va trebui să se întoarcă în ţară şi să fie aici pentru o perioada de 30 de zile, ca să putem divorţa la notar. Aşa e civilizat (…) Întotdeauna am fost îndrăgostită şi mi-a plăcut viaţa cu bune şi cu rele. Dacă nu e în dreapta, e în stânga. Trăiesc fiecare secundă cu persoane care merită să-mi capteze din timpul meu”, a declarat Andreea într-un interviu acordat pentru Click!.