Ultima ediție a show-ului „Survivor România” a dus eliminarea unui Faimos. Este vorba despre Andreea Antonescu, care în urma voturilor acordate de public, a părăsit competiția. Cursa pentru eliminare a fost strânsă, iar de această dată vedeta nu a mai fost salvată de public.
Andreea Antonescu a părăsit „Survivor România”. În această săptămână în cursa pentru eliminare au intrat Andreea Antonescu, Sebastian Chitoșcă și Sorin Pușcașu, Maria Hîngu și Mellina. În urma voturilor acordate de public, Andreea Antonescu a fost eliminată. (CITEȘTE ȘI: ANDREEA ANTONESCU, LUATĂ ÎN COLIMATOR DE ZANNI, DUPĂ CE FAIMOȘII AU PIERDUT MECIUL DE IMUNITATE LA SURVIVOR ROMÂNIA)
Pe parcursul competiției, Andreea Antonescu a încercat să aducă puncte echipei sale, însă uneori traseele dificile au încurcat-o, motiv pentru care Faimoșii au decis să o propună spre eliminare pentru a treia oară consecutiv. Deși părăsește Republica Dominicană, Andreea Antonescu a declarat că este mulțumită de parcursul său și nu poartă pică nimănui.
„Mă simt foarte bine. S-a încheiat aici, nu e nicio problemă. Tot ce am trăit aici a mai pus o temelie la femeia care am devenit. Pe de o parte sunt tristă pentru că m-am simțit destul de bine în ciuda unor discuții, dar sunt fericită pentru că îmi este dor de fetița mea. N-aș putea purta pică cuiva”, a declarat Andreea Antonescu.
Andreea Antonescu a fost propusă pentru a treia oară consecutiv spre eliminare de către colegii săi. Aceștia au pus voturile lor pe seama competențelor sportive, susținând că Andreea Antonescu nu se descurcă prea bine pre traseu. (VEZI ȘI: SCANDAL ÎNTRE ROXANA NEMEȘ ȘI ANDREEA ANTONESCU LA SURVIVOR ROMÂNIA „FACE PE PROASTA”)
Andreea Antonescu nu a fost surprinsă de nominalizările primite și a declarat că în ciuda părerilor colegilor săi ea își dorește să rămână cât mai mult în competiție.
„Bineînțeles că mă așteptam, nu e o surpriză. Voturile s-au dat pe considerente sportive, nu mă sperie, nu mă îngrijorează. Sunt eu așa micuță, dar sunt greu de speriat. Sunt trecută prin multe lucruri grele, reale în viață și nu am venit la Survivor considerând că e o vacanță, ci o competiție foarte grea, lucru care m-a determinat să accept această provocare
Îmi plac lucrurile care mă scot din cotidianul meu și tot ce se întâmplă aici, consiliu, traseele și jungla reprezintă niște situații foarte grele. Sunt în picioare, cu zâmbetul pe bune, pentru că îmi plac provocările și tot ce se întâmplă în acest reality show”, declara Andreea Antonescu, după ce a fost nominalizată.