Solistele trupei „Andre” vor să dea lovitura, iar pentru asta au apelat la „artileria grea”! Iuliana Beregoi, idolul adolescenților, face parte din planul „Prințeselor muzicii dance”, așa cum erau supranumite, pentru ca piesa „Noapte de vis” să fie într-adevăr nemuritoare. CANCAN.RO are toate detaliile!
În 1998, Andreea Bălan și Andreea Antonescu se făceau cunoscute sub numele de „Andre”. Iar în 2002 primeau patru discuri de platină și unul de aur pentru cele 1.200.000 de exemplare ale albumelor vândute, fiind formația românească cu cele mai mari vânzări. Așadar, trupa puștoaicelor a ajuns rapid în preferințele adolescenților, public pe care-l și ținteau, și astfel a devenit una dintre trupele de referință ale acelor ani.
Piese precum„Nu mă uita”, „Noapte de vis” sau „Liberă la mare” erau nelipsite la „bairamurile” de atunci și sunt nelipsite și la petrecerile „nostalgia” de acum.
În acest context, Andreea Antonescu și Andreea Bălan au lăsat orice animozități deoparte și, din 2019, s-au reunit. Au lansat piesa „Reset la inimă”, iar acum vin cu o nouă surpriză. ”Moșule, ce tânăr ești!” cântată alături de idolul adolescenților, Iuliana Beregoi! În exclusivitate pentru CANCAN.RO, Andreea Antonescu a vorbit despre munca din spatele acestui proiect.
„Piesa «Moșule, ce tânăr ești» se cântă de o sută de milioane de ani! Mai ales în perioada asta a anului, alături de colindele lui Hrușcă. Ne-am gândit să încercăm să intrăm în forță și în generația care nu a crescut cu noi.
De asta am ales-o pe Iuliana! Pentru că e una dintre reprezentantele generației noi, care face ce am făcut și noi în perioada Andre. Are continuitate, e iubită de multă lume și, foarte important, are o imagine curată.
Piesa nouă a fost trimisă în mai multe studiouri până să ajungă la forma finală, pentru că pretențiile noastre sunt mari având în vedere impactul pe care l-a avut melodia inițială. Ne-am dorit să fie minimum o variantă la fel de bună!” , ne-a declarat Andreea Antonescu.
Seria dezvăluirilor nu se oprește aici! Andreea Antonescu ne-a oferit câteva detalii și din culisele videoclipului.
„Clipul s-a filmat dintr-o singură bucată, în 12 ore, fără oprire! A fost implicată o armată de oameni. Ne simțim bine că am revenit. Și anul trecut am mai filmat cu Andreea.
Înainte de toate a fost dorința publicului. Oamenii ne-au tot întrebat de ce nu ne împăcăm, de ce nu reunim trupa. Când vezi cât de dorită e formația, nu ai cum să nu te bucuri. Au existat și ceva emoții, pentru că noi am lăsat proiectul «Andre» la un nivel foarte înalt, iar revenirea nu trebuia să dezamăgească”, a mai adăugat Andreea.
În plus, „Andre” nu mai e ce a fost în trecut! Solistele s-au schimbat, au devenit adulți și mame, drept urmare și proiectul a suferit modificări. Celebrele sincroane, pe care orice fată le cunoaște, au rămas istorie, iar acum se prezintă la concerte însoțite de dansatori și de band. Nimic nu e lăsat la voia întâmplării:
„Am evoluat și noi, nu mai suntem cu sincroanele noastre de atunci. Acum avem zece dansatori, band și așa mai departe. Am revenit înainte de pandemie când lucrurile erau mai relaxate, dar acum ne-am blocat puțin. Noi aveam deja stabilite concerte cu «Andre», dar multe s-au anulat.
Impactul după revenire a fost mare, am primit multe cereri imediat. Concertele au fost gândite să fie de altă natură. Infrastructura trebuie să permită să venim cu dansatori, band și așa mai departe. Vrem să ținem standardele foarte sus pentru că lumea are așteptări mari de la Andre”, a conchis Andreea.
(VEZI ȘI: DECIZIA LUATĂ DE ANDREEA BĂLAN DUPĂ DESPĂRȚIREA DE TIBERIU ARGINT)
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.
Sursă foto: arhivă personală