Andreea Antonescu a dezvăluit motivele pentru care a divorțat! ”Nu mi se pare corect sau normal să … ”

Publicat: 02/09/2019 | 09:47

Dacă până acum a preferat să rămână discretă în privința motivului care a făcut-o să-și dorească divorțul, Andreea Antonescu a mărturisit într-un final ce anume a provocat ruptura de Traian Spak!  

Chiar dacă au o fetiță împreună, Andreea Antonescu și Traian Spak nu au vrut să mai facă vreun compromis în căsnicia lor, așa că au decis să divorțeze. Actele au fost deja depuse, însă pronunțarea se lasă așteptată, fiind doar o chestiune de timp.

Cântăreața a explicat, voalat, că distanța dintre ei a omorât această relație, ea fiind în România, Spak în Statele Unite.

În momentul acesta, atât eu, cât și Traian suntem două persoane libere! Nu mai suntem implicați într-o relație, decizie pe care am luat-o împreuna încă de acum câteva luni. Între noi au rămas o relație de prietenie și… procedura birocratică! Dându-mi seama că planurile noastre nu mai sunt comune, eu am decis să deschid subiectul, asta după ce am analizat situația pe toate părțile. I-am spus sincer care este opinia mea legată de viitorul nostru ca relație, i-am explicat faptul că fiecare dintre noi are dreptul la a-și împlini visele, oricare ar fi ele. Timpul petrecut separat – dezvoltat pe fiecare în direcții diferite, bănuiesc.”, a declarat Andreea pentru viva.ro.

Practic, prioritățile diferite și distanța dintre ei i-a determinat să pună punct.

Dacă eu mă văd trăindu-mi viața și în America, dar și în România, Traian se regăsește doar în State! Nu mi se pare corect sau normal să-i cer să se adapteze stilului meu. La urma urmei, fiecare dintre noi are dreptul de a lua propriile decizii și de a trăi liber, după bunul plac”, a mai spus artista pentru aceeași sursă.