Andra Volos se confruntă cu grave probleme de sănătate! Soția lui Lele, cunoscută pentru activitatea sa online și aparițiile în media, se confruntă în prezent cu o problemă medicală serioasă, fiind diagnosticată cu septicemie – o infecție gravă care afectează sângele și care necesită tratament medical urgent.
Ce este septicemia? Septicemia, cunoscută și sub denumirea de sepsis, apare atunci când bacterii sau alte microorganisme pătrund în sânge, provocând o reacție inflamatorie în tot organismul. Această infecție poate avea origini variate, de la infecții cutanate, pulmonare sau urinare până la complicații în urma unor intervenții medicale. În lipsa unui tratament rapid și eficient, septicemia poate avansa rapid spre o stare gravă de șoc septic, punând viața pacientului în pericol.
În cazul Andrei, sursa exactă a infecției nu a fost specificată.
„Am avut o infecție foarte gravă în sânge și am trecut prin septicemie. Dumnezeu mi-a dat zile! Țin minte doar că am ajuns aici, știu că există Dumnezeu și știu că mi-am revenit, dar mai am câteva zile de recuperare. În momentul de față, starea mea este încă destul de proastă și îmi este foarte greu să fiu departe de familie. Mă doare că nu sunt lângă fetița mea, lângă soțul meu, și îmi este extrem de greu.
Am cea mai grozavă mamă soacră din lume. Ea mă ajută și m-a ajutat încă de când am rămas gravidă, în fiecare zi, cu orice nevoie. De mai bine de o lună stă constant cu Kim, iar noi vorbim din cinci în cinci minute pe FaceTime. E mereu acolo pentru noi”, a spus Andra Volos, în mediul online.
Pentru Andra, care a fost supusă de curând unei operații în Turcia pentru corectarea unor probleme postnatale, perioada de recuperare este dificilă nu doar din punct de vedere fizic, dar și emoțional, fiind departe de familia sa, de fiica și de soțul ei. Aceasta menționează că distanța față de cei dragi face ca situația să fie și mai grea, sprijinul familiei fiind, de obicei, un factor important în procesul de vindecare. Totuși, mama soacră a vedetei a preluat rolul de sprijin în îngrijirea fiicei acesteia, iar Andra păstrează legătura cu familia prin intermediul apelurilor video.
Citește și: ANDRA VOLOS, DIN NOU ÎNSĂRCINATĂ? VESTEA DATĂ DE SOȚIA LUI LELE: „VINE BĂIEȚELUL”