Andra Volos, primele declarații despre idila cu Jador: ”M-am sărutat cu el, dar…” De ce a pus punct relației chiar din start

Publicat: 23/08/2020 | 09:07

Andra Volos își amintește că, pe când era la Puterea Dragostei, a interesat-o Jador, și el concurent în cadrul aceluiași realityshow. Mai mult, Andra spune că s-a sărutat cu artistul.

CITEȘTE ȘI: PUS LA ZID DE VĂRUL LUI PIAN, JADOR A FOST LUAT LA MIȘTO DE NEA MĂRIN: ”DE LA CEAUN AI PLECAT, LA CEAUN AI AJUNS!”

Totul s-a întâmplat înainte de a începe relația cu Bogdan Mocanu, nimeni altul decât prietenul lui Jador. Andra povestește cum s-a furișat în casă, la Istanbul, unde se făceau filmările, întâlnindu-se, în secret, cu Jador. A vrut o relație cu el, dar după primul sărut și-a dat seama că nu este acea atracție.

”M-am sărutat cu el, dar… nu am simțit atracție. Pentru mine contează să simt ceva când mă sărut cu cineva. Cu Jador nu a fost nimic. El plângea și atunci după Simina, plus că eu nu mă vedeam cu el în viitor. Atât a fost. Nu înțeleg de ce a făcut el atâta tam-tam”, a mărturisit Andra Volos pentru wowbiz.ro.

Andra Volos, iubire cu năbădăi cu Bogdan Mocanu

Andra Volos și Bogdan Mocanu nu mai formează un cuplu. Relația nu mersese oricum strună, a fost cu urcușuri și coborâșuri din cauza orgoliilor celor doi. Andra explica motivul ultimei despărțirii de Bogdan Mocanu. „Așa cum a observat toată lumea din ultimul vlog, când au spus că Bogdan nu mai e la fel, eu fiind sinceră, într-adevăr nu mai simțea la fel. Și când mă pupa. În emisiune el era ăla care venea, mă pupa, îmi lua flori și era foarte atent cu mine. Acum nu mai era la fel.

Ba din contră. Când era cu mine, mergea la geam și stătea pe telefon, mergea în baie sau vorbea cu mama sau pur și simplu îl simțeam foarte rece. Când mergeam la restaurant stătea pe telefon. Eu profitam de orice moment să stau cu el, dar asta nu o făceam din disperare, ci pur și simplu pentru că eram conștientă că stă foarte puțin la mine. După ce a plecat l-am simțit foarte rece. A mers să filmeze cu fete pe yacht, eu fiind geloasă. Am văzut postările alea cu fetițele, i-am zis că e cam nesimțit pentru că eram împreună. Aveam și planuri de viitor, să vin înapoi în București și să ne mutăm din nou împreună. Bogdan a ales cariera în loc de iubire sau poate nu mai are iubire față de mine și atunci nu putem să judecăm. Dacă noi ne-am despărțit nu a fost din cauza Ellei. Cu ea o să vorbesc față în față”, spunea Andra pe vlog.

”Bună dimineața, încă o zi în care mă trezesc singur și liniștit pentru că nu mai are cine să mă dezamăgească, în afară de mine”, era apoi mesajul lui Bogdan.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult