Andra Volos se va muta definitiv în Italia, unde mama ei locuiește de peste 15 ani. Decizia ex-concurentei de la “Puterea Dragostei” nu mai poate fi întoarsă. Șatena se va stabili la Portofino, unde speră să-și găsească și un partener.
În februarie, Andra Volos anunța că va pleca din România, urmând să se stabilească într-o altă țară. Recent, a venit cu noi precizări, ocazie cu care a dezvăluit că se va muta în Italia, unde este încrezătoare că îți va găsi și un partener de viață.
(NU RATA: ANDRA VOLOS, TERORIZATĂ ȘI AMENINȚATĂ DE BOGDAN MOCANU „SUNT ȘOCATĂ. POLIȚIA VA FACE DREPTATE”)
“Am luat decizia de a mă stabili definitiv în Italia. Am câteva contracte acolo, pe care trebuie să le onorez. Sunt în discuții avansate cu două televiziuni din Italia pentru a participa în cadrul show-urilor lor, dar mai multe detalii o să vă dau după ce semnez contractul. Consider aceasta o schimbare benefică pentru mine și din punct de vedere financiar, dar și din punct de vedere sentimental. Mă gândesc că, poate, acolo o să îmi găsesc un bărbat care să mă iubească, să mă respecte și să mă aprecieze la justa valoare, poate acolo o să îmi găsesc liniștea sufletească”, a declarat Andra Volos, pagina de Instagram @viperele_vesele.
Andra Volos nu va pleca singură în Italia. Prietena ei cea mai bună, Andreea Ardelean, o va însoți. “Deea (Andreea Ardelean), de asemenea, o să se stabilească cu mine în Italia. Nu aș fi putut să o las să rămână în România. Unde s-au mai văzut siameze despărțite?!”, a mărturisit Andra Volos.