Andra şi finul ei, What's Up, au urcat pe aceeaşi scenă la Sibiu, la festivalul Tribuna. What's Up şi-a încheiat concertul chiar înainte de a şi-l începe Andra, iar finul a chemat-o pe scenă pe naşa lui. La final, Andra l-a sunat pe Măruţă şi i-a povestit cum a fost.
„Vreau să le zic că am făcut şi eu ceva în viaţa asta. Şi să mă creadă!”, le-a spus What’s Up spectatorilor, iar apoi a chemat-o pe scenă pe naşa sa, Andra, informează Tribuna.
Andra a fost primită în ropote de aplauze de cei peste 40.000 de spectatori. „Acest public numeros şi care îmi ştie piesele înseamnă foarte mult pentru mine. Este dovada unui artist că este iubit”, a spus Andra.
„La Refren”, cea mai nouă melodie a sa, „Iubirea schimbă tot”, „Inevitabil va fi bine” şi „Floare-De-Nu-Mă-Uita” au fost printre piesele care au aprins luminile telefoanelor spectatorilor care au cântat alături de artistă. Andra a adus pe scenă şi folclorul, cântând şi „Jos pălăria pentru femei” şi „Cântă cucu-n Bucovina”.
După concert, Andra a acordat autografe admiratorilor săi, ca fiecare artist invitat. „L-am sunat pe Cătălin şi i-am spus: atâta lume a fost, exact ca la premii”, a declarat Andra pentru Agerpres.