Andra și Cătălin Măruță locuiesc într-o casă care valorează un milion de euro. Cum arată vila celor doi

Publicat: 17/12/2021 | 12:32

Andra și Cătălin Măruță formează unul dintre cele mai iubite cupluri din showbizul românesc, iar cei doi locuiesc într-o casă care valorează un milion de euro. Solista și prezentatorul de la PRO TV câștigă sume impresionante de bani și investesc în spațiul în care locuiesc alături de cei doi copii, Eva și David. Vezi cum arată casa celor doi soți.

Situată în una dintre cele mai scumpe zone ale Capitalei, și anume în Pipera, în apropierea Grădinii Zoologice,  vila în care locuiesc Andra și Cătălin Măruță este într-adevăr spectaculoasă.

Cum arată casa lui Cătălin Măruță și a soției sale, Andra?

Chiar dacă exteriorul casei celor doi nu iese în evidență, se încadrează perfect în cartierul în care locuința este amplasată. Vila este construită într-una dintre cele mai selecte zone de lângă Pădurea Băneasa. Aceasta are o curte imensă, terasă și piscină, și a fost scoasă inițial la vânzare la prețul de 1.000.000 euro. Însă, Măruță, care a devenit cunoscător al zonei imobiliare bucureștene prin investițiile pe care le face, a reușit să o achiziționeze mai ieftin, la circa 800.000 de euro.

CITEȘTE ȘI: ANDRA ŞI CĂTĂLIN MĂRUŢĂ AU SEMNAT UN NOU CONTRACT! VENITURILE LOR LUNARE VOR CREȘTE SUBSTANȚIAL

Andra și Cătălin Măruță. sursa FOTO: Instagram

Imobilul este suficient de mare pentru toată familia, iar prezentatorul de la PROTV și-a organizat într-o aripă a casei chiar un studio unde își filmează propria producție dedicată spațiului online, ”Acasă la Măruță”.

Se pare că Măruță este pasionat de imobiliare, iar el a început să investească bani în acest domeniu. A început această afacere prin construcția unui bloc situat în aceeași zonă în care deține și vila, mai exact între sectorul 1 și cartierul Voluntari.

Câți bani câștigă Andra și Cătălin Măruță?

Andra și Cătălin Măruță reprezintă unul dintre cele mai populare cupluri din showbiz-ul autohton, fiecare cu satisfacții maxime de pe urma recunoașterii muncii lor.

Cătălin Măruță are parte de multe oferte din partea telespectatorilor săi, așa că pentru a prezenta un eveniment el cere undeva la aproape 2.000 de euro. Potrivit unor informații apărute în presă, prezentatorul de televiziune ar primi chiar 15.000 de euro pentru show-ul de la PROTV.

Nici Andra nu se poate plânge de banii câștigați. Artistei îi sunt oferite sume ce se află între 8000 și 10.000 de euro pentru a apărea pe micile ecrane. De asemenea, ea cere un onorariu de 6.000 de euro pentru evenimente.

VEZI ȘI: CÂŢI BANI FACE ANDRA DIN CONCERTELE DE CRĂCIUN? CĂTĂLIN MĂRUŢĂ MUNCEŞTE O LUNĂ PENTRU ACESTE SUME

 

 

 

 

 

 

 

Andreea Bolocan
Absolventă a Universității București, Facultatea de Administrație și Afaceri, profilul Business Administration. Lucrează de 5 ani în presă. Până de curând a fost și instructor de tenis de câmp. În prezent este redactor la CANCAN.RO, ce aparține de trustul GÂNDUL MEDIA NETWORK S.R.L. ... citește mai mult