Un moment a stârnit amuzamentul juriului și al telespectatorilor, seara trecută, la ”Românii au Talent”. Andra Măruță a oferit o replică halucinantă, în emisiune, unui concurent. Dar, de la ce a pornit, de fapt, totul?
Pe scena de la ”Românii au Talent” și-a făcut prezența un tânăr în vârstă de 18 ani, Răzvan Zamfir, care a interpretat una dintre celebrele melodii ale lui Beyonce, și anume „Listen”. Concurentul din Craiova, însă, nu a reușit să facă o impresie foarte bună în fața celor patru jurați, deoarece vocea i-a jucat „feste”. Așa cum a motivat și el, tânărul s-a trezit dis de dimineață cu o răgușeală.
Concurentul a dorit cu orice preț să îi impresioneze pe cei patru jurați, însă nu a avut foarte mult noroc, atunci când a interpretat melodia respectivă.
Andra Măruță a avut o reacție incredibilă: ”Răzvan, mie mi se pare că ai cam strâns-o de gât pe Beyonce cu piesa asta. Nu cred că am auzit interpretare mai dureroasă, parcă îți dădea cineva la ouțe și m-a durut pe mine cât de tare te chinuiai. Ai stricat și piesa, și prestația ta. Îmi pare rău”.
De asemenea, nici Andi Moisescu nu s-a abținut: ”E răgușit, e rupt! Eu nu înțeleg alegerile astea (n.r. – dificile), mă! Nu, îmi pare rău”.
Și din partea celorlalți doi jurați, Mihai Bobonete și Dragoș Bucur, a primit „nu”.
Sursă foto: capturi video Youtube