Andra, primul cântec de Crăciun lansat împreună cu fiica ei. Eva a moștenit talentul îndrăgitei artiste, iar versurile colindului sunt emoționante

Publicat: 16/12/2019 | 08:39

Andra a lansat primul cântec de Crăciun împreună cu fiica ei. Eva a moștenit talentul îndrăgitei artiste, dar și pasiunea de a cânta. Versurile colindului care a apărut în urmă cu câteva ore sunt emoționante și deja a fost urmărit de aproape 500.000 de oameni la nicio zi de la lansare.

Andra, primul cântec de Crăciun lansat împreună cu fiica ei

La doar patru anișori, Eva Măruță a filmat primul videoclip din viața sa! Acest moment din viața micuței cântărețe este extrem de special și pentru că ea cântă alături de mama sa celebră: Andra! În vârstă de 33 de ani, artista și fiica ei s-au descurcat de minune pe platourile de filmare, unde au înregistrat clipul colindul “Deschide ușa, creștine!”.

“Primiti cu colindul? Deschideti-va casele si sufletele ca sa primiti iubire! Eu si Eva va uram Craciun fericit in familie! Si va provocam sa sunati pe cineva din familie cu care nu ati mai vorbit demult. Asta inseamna sarbatoare cu adevarat fericita! ? Daca v-a placut cum v-am colindat, SHARE ca sa colindam impreuna!”, a scris Andra pe contul ei de Facebook, unde a dat vestea cea mare.

Alina Eremia, Ruby și Geanina Ilieș se numără printre vedetele de la noi care au reacționat la postarea făcută de Andra pe contul său de Instagram. Iar soțul juratei de la “Românii au talent” a făcut și el mărturisiri sincere despre comorile din viața lui, care au făcut un pas important din viața lor.

 

Mesajul transmis de Cătălin Măruță, după ce Andra și fiica lor au lansat oficial primul colind

“Fetele mele cântă întruna prin casă, asa ca de data asta au si filmat. Muzica e viața lor. Asadar primiti cu colindul? @evamaruta @andra – LINK IN BIO ▶️ subscibe la canalul Evei..???” este mesajul transmis de Cătălin Măruță pe contul său oficial de Instagram./

Andra a făcut nunta cu prezentatorul Cătălin Măruță în urmă cu 11 ani

Andra, pe numele din buletin, Alexandra Irina, face parte din categoria celor mai iubite şi talentate artiste din ţară. Fiecare piesă fie ea pop sau R&B pe care o lansează ajunge hit într-un timp scurt. Ea s-a născut pe 23 august 1986, în Câmpia Turzii. Vedeta e căsătorită cu Cătălin Măruță din 23 august 2008 şi au doi copii împreună: David (n.: 16 martie 2011) şi Eva Maria Ioana (n.: 23 iulie 2015).