Andra se numără printre cele mai apreciate cântărețe din România și, spre deosebire de Delia, Anna Lesko, Antonia și Corina, ea a decis să nu mai publice imagini în care apare complet în costum de baie. În cadrul unui interviu, soția lui Cătălin Măruță a explicat și motivul pentru care a luat această hotărâre, iar CANCAN.RO v-a pregătit câteva imagini de colecție din perioada în care poza în costume de baie și, în trecut, chiar a filmat un videoclip îmbrăcată astfel, după cum puteți vedea în galeria foto a articolului.
Andra, fără fotografii în care poartă costum de baie
În urmă cu câțiva ani, Andra a decis să nu mai publice pe social media imagini în care i se vede tot corpul când este îmbrăcată doar în costum de baie. Așa se face că, ulterior, artista a postat doar fotografii în care nu-și dezvăluit întregul trup, după cum se observă în galeria foto. Imaginea realizată la marginea piscinei alături de Eva Măruță a fost făcută în vara lui 2019, iar cea în care amândouă au pălării pe cap, în 2018.
Asaltată de multe ori cu întrebarea: “De ce nu mai apari în costum de baie?”, soția prezentatorului a elucidat misterul…
“În costum de baie nu am (n.r. fotografii), nu îmi fac, nu îmi face plăcere sa mă pozez în costum de baie. Cred că lucrurile astea sunt mult prea intime!”, a explicat cântăreața în cadrul unei emisiuni; declarațiile sale au fost făcute în vara lui 2017.
Andra și Cătălin Măruță, căsătoriți de aproape 13 ani
Andra, pe numele din buletin, Alexandra Irina, face parte din categoria celor mai iubite şi talentate artiste din ţară. Fiecare piesă fie ea pop sau R&B pe care o lansează ajunge hit într-un timp scurt. Ea s-a născut pe 23 august 1986, în Câmpia Turzii. Vedeta e căsătorită cu Cătălin Măruță din 23 august 2008 şi au doi copii împreună: David (n.: 16 martie 2011) şi Eva Maria Ioana (n.: 23 iulie 2015).