Andra, poză de album împreună cu familia de Paște. Toți au zâmbit când au văzut ce avea fiul artistei desenat pe oul încondeiat
În prima zi de Paște, Andra și-a surprins plăcut fanii. Talentata cântăreață a făcut publică o fotografie emoționantă în care apare alături de copii și soțul ei, Cătălin Măruță. Imaginea a fost însoțită de un mesaj, dar, înainte să citească gândurile transmise de vedetă, privirile tuturor au rămas pe oul încondeiat pe care David îl ținea în mână. Cu toții s-au amuzat de ceea ce era desenat pe el.
Micuța Eva este în brațele mamei sale, iar David, în ale tatălui lui. Așa arată cea mai recentă poză de album a vedetei. Momentul a fost imortalizat în timp ce aceștia se amuză și au în mână fiecare câte un ou vopsit de Paște. De departe, oul încondeiat pe care îl are fiul Andrei a atras atenția tuturor. Acesta este colorat cu verde și are desenați niște ochelari și buze. Ideea că un ou ar avea o astfel de față i-a amuzat pe mulți dintre internauți.
„Hristos a Inviat! Va dorim Paste Fericit! #mamarutzele #2018”, a scris Andra pe pagina ei de Instagram.
Urarea vedetei nu a rămas fără ecou. Mii de like-uri au curs pe Instagram și Facebook, unde a postat imaginea haioasă. Și, desigur, fanii celebrului cuplui s-au întrecut în mesaje de Paște.
„Cei mai drăgălași copii”, „Adevărat a Înviat!!!!Doamne, ce frumoși sunteți!!! Și ce haios e oul vopsit al lui David :))„, „ Adevărat a Inviat! Multumim, Andra ca si anul acesta ca anul trecut ne umpli casa de bucurie cu muzica ta frumoasa! Astept cu nerăbdare sa retrăiesc emoțiile… #AIEVEA… sper sa fie o tradiție… mereu alături de tine
Andra și Cătălin Măruță sărbătoresc în vară nunta de tinichea sau aluminiu
Denumirea poate părea ironică, dacă te gândeşti la tinichea ca la un material ieftin, dar o „tinichea” din aluminiu are marea calitate că nu rugineşte. Vă reamintim că Andra s-a căsătorit cu prezentatorul Cătălin Măruţă pe 23 august 2008. Cei doi au împreună un fiu şi o fiică: David (n.: 16 martie 2011) şi Eva Maria Ioana (n.: 23 iulie 2015).