Andra Măruță este considerată de mulți fani și nu numai o mămică eroină și o artistă desăvârșită. Recent, cântăreața a făcut un gest emoționant pentru fiica ei și a împărtășit pe Internet momentul. Totul s-a întâmplat cu câteva ore înainte să ajungă la un concert, care a avut loc într-un oraș de la malul Mării Negre. O internaută care a dat BAC-ul i-a lăsat un mesaj surprinzător, care a fost remarcat de mai multe persoane.
Andra este implicată în proiecte de televiziune care o țin multe ore departe de copii și soțul ei, iar când nu este la filmări, artista merge în studioul de înregistrări sau la concertele pe care și le-a programat din timp. Ieri însă, cu câteva ore înainte de a ajunge la un spectacol în Constanța, ea și-a propus să se dedice 100% fiicei sale. Astfel, vedeta a mers să o ia pe Eva de la grădiniță și, ulterior, ele au petrecut timp prețios… ca fetele!
Unul dintre momentele lor de mamă și fiică a fost imortalizat, iar cele trei fotografii au fost făcute publice; desigur, însoțite de câteva gânduri emoționante. “Pe soarele ăsta, am vrut neapărat să o iau eu de la grădiniță pe Eva! Ne bucuram împreună de restul zilei și diseară (n.r.: ieri seară) plec spre Constanța la concert cu super energie pozitivă!” este mesajul transmis de soția lui Cătălin Măruță pe rețelele de socializare.
Internauții au fost cuceriți de gestul Andrei făcut pentru fetița ei și a soțului său, dar mai ales de pozele în care cele două radiază de fericire. Vedeta s-a bucurat foarte mult când una dintre internaute i-a mărturisit că la proba scrisă de la limba engleză a făcut un subiect doar despre ea – de altfel, talentata cântăreață este un model pentru mulți tineri.
“Fetele mele frumoase❤ Azi, dragostea de fan m-a însoțit la examenul de bacalaureat la engleză unde am scris despre tine :))) ?❤Îmi lipsești!”, “Eva, o scumpă de fetiță, seamănă perfect cu Cătălin Măruta!”, “Doamne, este o fetiță foarte reușită!! O îndrăgești de la prima vedere!!! ❤️?”, “Bravo,Andra!? Un înger și o #supereroina fac casă bună! Zile senine!#Respectsucces! Mândri cu oameni ca tine!????⭐?”, “O frumoasă mămică… și o superbă fetiță… vă pup!!” sunt cinci dintre comentariile lăsate de fani.
Citește și: Câte kilograme și ce înălțime are Andra Măruță. O vei privi cu alți ochi după asta
În urmă cu câteva zile, Andra a lansat cea mai nouă piesă “Doamna și Vagabondul”, care este o colaborare cu artistul Cabron.
Citește și: Andra a recunoscut câți iubiți a avut până s-a căsătorit cu Măruță!
Andra, pe numele din buletin, Alexandra Irina, face parte din categoria celor mai iubite şi talentate artiste din ţară. Fiecare piesă fie ea pop sau R&B pe care o lansează ajunge hit într-un timp scurt. Ea s-a născut pe 23 august 1986, în Câmpia Turzii. Vedeta e căsătorită cu Cătălin Măruță din 23 august 2008 şi au doi copii împreună: David (n.: 16 martie 2011) şi Eva Maria Ioana (n.: 23 iulie 2015).