Andra Măruță i-a promis că va cânta cu el! Ce s-a întâmplat, de fapt, cu Oleg Spînu, finalist Românii au Talent
Oleg Spînu a devenit cunoscut în România în urma participării la emisiunea „Românii au Talent 2023”. Un munte de talent, tânărul din Republica Moldova s-a clasat pe locul 3 în marea finală a concursului. Ulterior, Andra i-a făcut o promisiune specială – că îl va invita să cânte alături de ea la concertul Tradițional 2 de la Bacău, care a avut loc pe 22 septembrie. Visul lui Oleg s-a împlinit, când a urcat pe aceeași scenă cu celebra cântăreață.
În vârstă de 16 ani, Oleg Spînu a reușit să cucerească inimile întregii țări într-un timp foarte scurt, datorită talentului muzical demonstrat în cadrul unuia dintre cele mai iubite show-uri din România. Finala „Românii au Talent” a fost urmărită cu sufletul la gură de milioane de români, care au urmărit cu emoție fiecare prestație a concurenților ajunși în ultima etapă.
Deși s-a clasat pe locul 3, popularitatea lui Oleg continuă și după încheierea emisiunii de la PRO TV. Astfel, el a avut privilegiul de a cânta alături de Andra la Bacău.
Oleg Spînu, finalistul Românii au Talent 2023, pe aceeași scenă cu Andra la Bacău: „E un băiat extrem de talentat”
Andra a susținut un concert la Bacău zilele trecute, unde a avut mai mulți invitați. Printre aceștia s-au numărat artiști de muzică populară, iar surpriza a fost în momentul în care artista l-a adus pe scenă pe Oleg Spînu, căruia îi făcuse o promisiune după marea finală „Românii au Talent”, și anume, că va cânta cu el pe scenă și după încheierea competiției.
„El vine din Chișinău. Are 16 ani și astăzi și-a dat seama la vamă, că nu mai are pașaport valabil. Vă dați seama că a trebuit să se întoarcă înapoi, să-și facă repede pașaportul și să și ajungă la concert. Ce credeți? A ajuns. E un băiat extrem de talentat. Sunt sigură că l-ați văzut la Românii au talent și vreau să-l primiți cu aplauze pe Oleg Spînu. I-am promis că o să-l iau cu mine aici, la Bacău”, a declarat Andra, pentru Pro TV.