Andra Măruță, declarație tranșantă despre divorț: „Din păcate…”
Andra se consideră o femeie împlinită pe toate planurile, are o carieră frumoasă, face ceea ce îi place, și anume să cânte, dar și o familie, de care este tare mândră. Alături de soțul ei, Cătălin Măruță, și cei doi copii, David și Eva, artista spune că trece mai ușor peste obstacolele vieții. Totuși, nu se ferește să vorbească despre divorț și face o declarație tranșantă.
„În orice cuplu se schimbă lucrurile, la unii în bine, la alţii în rău. Sau în altceva, mă rog. La noi… păi noi suntem binecuvantaţi, aş zice, pentru că ne simţim tot mai aproape unul de celălalt, odată cu trecerea anilor. N-avem noi prea multă vechime, faţă de cuplurile mai în vârstă, dar lucrurile s-au aşezat frumos. Iar copiii ne-au consolidat foarte mult povestea. Poveste care oricum era frumoasă…
Cei care se despart au avut ghinion sau au fost cam inconştienţi atunci când au decis să aibă o relaţie pe termen lung, adică s-au lăsat duşi de val. Din păcate, sunt mulţi în situaţia asta, de unde şi vorba cu dragostea care e oarbă.
Se despart oamenii care nu au prea multe în comun şi care, după o scurtă perioadă pasională, care ţine şi de foame, şi de sete, şi de dragoste, şi de tot, constată că nu prea mai au ce să-şi spună, ba se mai şi ceartă sau se enervează unul pe altul îngrozitor. Eu cred că, dincolo de atracţia aceea de început, trebuie să analizezi foarte bine relaţia şi să fii sinceră cu tine: mă potrivesc cu omul ăsta sau e doar un foc de paie, un amor de-o lună?”, a spus Andra.
Andra a făcut nunta cu prezentatorul Cătălin Măruță în urmă cu 10 ani
Andra, pe numele din buletin, Alexandra Irina, face parte din categoria celor mai iubite şi talentate artiste din ţară. Fiecare piesă fie ea pop sau R&B pe care o lansează ajunge hit într-un timp scurt. Ea s-a născut pe 23 august 1986, în Câmpia Turzii. Vedeta e căsătorită din 23 august 2008 şi are doi copii cu soţul ei: David (n.: 16 martie 2011) şi Eva Maria Ioana (n.: 23 iulie 2015).