Este zi de doliu în muzica populară românească, Dumitru Farcaș s-a stins din viață, iar toți artiștii îl plâng pe marele artist. Printre vedetele noastre se numără și Andra, care a scris câteva rânduri pentru răposat, unde își exprimă regretele.
“Azi, a plecat dintre noi Dumitru Farcas. Aceasta veste a venit cu mare tristete pentru sufletul meu. L-am admirat nu doar ca muzician si coleg de breasla, ci si ca om cu o inima mult prea mare pentru aceasta lume. Atat de mare, incat a cedat la varsta de 80 de ani si s-a dus sa cante printre ingeri. E foarte greu sa accept pierderea unui artist atat de talentat!
Statura, prestanta, caldura, talentul sunt doar cateva din lucrurile care definesc legenda taragotului de la noi din tara.
De-a lungul timpului, am intalnit multi artisti, fiecare special in felul lui. Dumitru Farcas avea acel aer al artistului care se daruieste cu totul operei sale, care se prezinta la spectacol de parca urmeaza sa sustina un concert in fata lui Dumnezeu. Taragotul lui, „batranul meu“, cum il numea cu atat de mult drag, nu era doar un instrument muzical, ci o bagheta magica cu care topea suflete si punea in ele stropi de bunatate si de nostalgie.
Asa vreau sa mi-l amintesc: cum se lumina pe scena in timp ce aducea bucurie in inimile spectatorilor si cum straluceau ochii lui cand ma acompania. Alaturi de Dumitru Farcas, am reusit sa evoluez, sa cant cu multa pasiune melodii din folclor, sa ma (re)descopar ca interpret si ca artist. Fara Dumitru Farcas, simt ca doinele sufletului romanesc nu vor mai avea niciodata acele vibratii aparte care strabateau linistea intunericului si a oricarui chin sufletesc.
Plecarea lui Dumitru Farcas lasa in urma un gol care nu poate fi umplut si ma face sa ma gandesc inca o data ca stelele se sting neasteptat si prea repede, iar noi, cei care ramanem in urma, avem datoria de a le face cunoscute mai departe. Pentru ca povestea talentului lor nu o sa dispara niciodata…
In loc de incheiere, las mai jos cateva dintre cele mai dragi amintiri cu Dumitru Farcas…”, a scris artista pe andraonline.ro.