Andra l-a luat prin surpridere azi pe soţul ei, după ce a apărut în emisiunea pe care acesta o prezintă. Ajunsă în platoul de televiziune, unde erau mai mulţi artişti de la un ansamblu muzical, artista i-a dezvăluit un secret lui Cătălin Măruţă, care a reacţionat imediat.
Andra i-a spus că era prin zonă şi a zis că nu poate rata ocazia să-şi salute soţul. Totodată, ea l-a anunţat că de astăzi, vor intra amândoi la regim… Deşi a refuzat să ia un coş cu bunătăţi, cântăreaţa nu a plecat cu mâna goală: a cerut un borcan cu dulceaţă, iar Cătălin Măruţă i l-a oferit imediat.
„De astăzi, gata! Nu mai mâncăm, gata, mai puţin aşa… Nu, nu luaţi coşul, avem copil… avem. (…). Păi, eu am plecat, dar dă-mi borcanul ăla.”, a spus Andra în cadrul emisiunii „La Măruţă”.
Frumoasa cântăreaţă şi soţul ei au un băiat de şase ani şi o fetiţă de doi anişori.
„Măi, adevărul că nu mă cuprinde bundiţa asta. (…). Intrăm la cură, dar v-am spus eu că e pofticioasă.„, a reacţionat Cătălin Măruţă.
Prezentatorul TV şi Andra au făcut nunta pe 23 august 2008. Cei doi au împreună un fiu şi o fiică: David (n.: 16 martie 2011) şi Eva Maria Ioana (n.: 23 iulie 2015).