Andra a rupt tăcerea! Ce a spus artista despre al treilea copil. „Eu dau tot din casă…”
În ultimul an au exista numeroase zvonuri potrivit cărora Andra și Cătălin Măruță ar aștepta al treilea copil. Artista a negat în nenumărate rânduri această ipoteză, iar acum le-a oferit tuturor explicația mult așteptată.
În cadrul unei emisiuni de televiziune, Andra a vorbit deschis despre sarcină și despre toate zvonurile apărute. Vedeta le-a spus tuturor că familia ei nu se mărește, iar la baza acestor presupoziții a stat mereu burtica ei, care a mai crescut în ultima perioadă, însă acest lucru s-a întâmplat dintr-un anumit motiv. (CITEȘTE ȘI: FAMILIA MĂRUȚĂ, ÎN VACANȚĂ LA DISNEYLAND! CUM S-A FOTOGRAFIAT ANDRA ÎN PARIS)
Andra a mărturisit că în pandemie a stat foarte mult acasă, cu cei mici și le-a gătit, dar a și mâncat. Așa că toate preparatele delicioase s-au depus direct pe burtică. Mai mult, vedeta a asigurat pe toată lumea că daca va rămâne, din nou, însărcinată nu va păstra secretul și va da marea veste imediat.
„Ultima dată am gătit paste, şi cu sos alb, şi cu sos roşu. Fac de două feluri, pentru că David nu mănâncă cu sos roşu, şi atunci trebuie să fac pentru David cu sos alb şi pentru Eva cu sos roşu. Dacă o întreb ce vrea să mănânce, la orice oră, răspunde că vrea paste cu sos roşu, aşa că mi-e uşor să le fac şi ies foarte bune.
Gătesc, dar şi mănânc. Acesta este motivul pentru care mi se spune că sunt însărcinată. Răspunsul este nu, nu sunt însărcinată. În pandemie, am gătit, am mâncat şi m-am îngrăşat. Atunci când mă îngraş, pun în zona abdomenului, acesta este motivul pentru care oamenii presupun că sunt însărcinată. Nu cred că la al treilea copil aş ascunde acest lucru, deci, staţi liniştiţi că eu dau tot din casă .” a declarat Andra, pentru o emisiune tv.
Andra, zi de naștere cu surprize
După ce a lămurit subiectul legat de sarcină, Andra le-a mai povestit telespectatorilor de ce surpriză a avut parte cu ocazia zilei sale de naștere. Acesta a spus că Eva și David s-au arătat foarte darnici și atenți. Cei mici și-au unit forțele pentru a îi aduce Andrei un cadou special.
„De ziua mea, copiii au fost foarte draguţi, nu cred că am mai spus chestia asta. Ei îşi strâng bani pentru diverse lucruri. Din banii lor strânşi, mi-au dat, fiecare, o sumă de bani, pentru a-mi cumpăra parfumul meu preferat.
Şi nu am refuzat, pentru că îmi doresc să crească aşa, să fie atenţi la detalii, ce îşi doreşte mami, tati. Măruţă mi-a făcut cadou o pereche de adidaşi. Cred că m-a tot văzut, seara, în pat, cum mă uitam pe aplicaţii .” a mai spus Andra.
Sursa foto: Instagram