Andone nu mai vrea titlul!

De: Cancan
Publicat: 30/06/2010 | 00:00
INTRANSIGENT. Ioan Andone nu e dispus sa faca niciun compromis si vrea intariri pentru a face fata luptei cu CFR, Steaua, Urziceni, Rapid si Vaslui

Venirile lui Balgradean, Helder, Garat (care deja s-a accidentat si va lipsi sase saptamani) si Catalin Munteanu nu sunt suficiente pentru Ioan Andone. „Falcosul” a observat gaurile din blocul defensiv al formatiei sale si le-a cerut conducatorilor sa ii mai cumpere trei, patru fotbalisti. Zilele insa au trecut, „cainii” nu au mai perfectat niciun transfer, iar Andone s-a enervat. Conform unor surse din anturajul „alb-rosilor”, antrenorul a pus piciorul in prag si i-a anuntat pe sefii sai ca isi va schimba obiectivul, castigarea titlului, daca intr-o saptamana nu ii sunt adusi minimum doi fundasi. „Degeaba imi vin jucatori cu o saptamana inainte de startul campionatului, eu ii vreau de acum, sa ii pregatesc asa cum vreau eu”, le-a transmis tehnicianul. Marea problema a dinamovistilor este insa lipsa lichidi-tatilor, actionarii din „Stefan cel Mare” neavand fonduri pentru ca nu au reusit sa vanda niciun „caine” in strainatate. Mai mult, se pare ca formatia din „Groapa” a ajuns sa fie ocolita de impresarii din Romania, mai putin fratii Becali, si de cei din strainatate, pentru ca nu a respectat plata comisioanelor catre acestia. Vestea s-a raspandit rapid in intreaga bransa, iar acum agentii de jucatori refuza sa ii mai ajute pe dinamovisti daca nu le sunt prezentate garantii bancare.