Internaţionalii români Alex Chipciu şi Nicuşor Stanciu vor încerca în această seară să-l impresioneze pe selecţionerul primei reprezentative a României, Cosmin Contra, acesta anunţându-şi prezenţa în tribune la Anderlecht- PSG. Partida, care va conta pentru etapa a III-a a grupei B din Champions League, se anunţă extrem de interesantă pentru Chicpiu şi Stanciu.
Aflată pe ultimul loc în grupă după două meciuri disputate, Anderlecht este obligată să obţină un rezultat pozitiv în faţa parizienilor, care sunt lideri şi sunt decişi să încheie conturile cât mai repede în această grupă pentru a-şi asigura calfiiarea în primăvara CL şi pentru a se axa astfel pe Ligue 1.
„Nu cred că PSG are prea multe slăbiciuni, probabil nu are niciuna. Vom vedea dacă putem să găsim şi să profităm. Vreau ca jucătorii să arate că nu se tem sa joace un astfel de meci. Şi pentru mine va fi interesant să văd ce jucători pot face faţă la acest tip de întâlniri. Pentru mine e o partidă importantă pentru viitor pentru că PSG este cea mai buna echipă din lume”, a declarat Hein Vanhaeyebrouck, antrenorul celor de la Anderlecht.
Partida dintre Anderlecht şi PSG va fi transmisă în direct deTelekom Sport 2 de la ora 21:45.
În celălalt meci al grupei, la Munchen, Bayern, echipă aflată pe locul 2 cu 3 puncte va primi vizita scoţienilor de la Celtic.
Iată echipele probabile în Anderlecht- PSG
Anderlecht: Boeckx- Dendoncker, Deschacht, Kara- Appiah, Trebel, Kums, Onyekuru- Beric, Teodorcyzk, Stanciu.
PSG: Areola- Meunier, Marquinhos, Kimpembe, Berchiche- Pastore, Rabiot, Alves- Mbappe, Neymar, Cavani.
Grupa B
Anderlecht- PSG (ora 21:45)
Bayern- Celtic (ora 21:45)
Iată clasamentul grupei B
1 PSG 2 2 0 0 8-0 6
2 Bayern 2 1 0 1 3-3 3
3 Celtic 2 1 0 1 3-5 3
4 Anderlecht 2 0 0 2 0-6 0
Cristi P.