Anda Maleon s-a sinucis prima, iar la trei ore distanţă, soţul s-a spânzurat! Cei doi soţi tocmai îşi cumpăraseră o maşină şi aveau în plan să devină părinţi
Carmina Pascal, prim procuror Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, a declarat: “Avem indicii ca moartea celor 2 persoane a survenit ca urmare a asfixiei mecanice prin spânzurare. Ambele persoane s-au sinucis la interval de 2-3 ore între ele. În urma necropsiei la nici una dintre persoane nu au fost identificate urme de violenţă sau de autoapărare”.
Prima care s-ar fi sinucis ar fi fost Anda Maleon, apoi soţul i-a descoperit trupul şi a recurs şi el la gestul extrem. Cei doi au fost găsiţi în mansarda casei de o rudă care îi aştepta la masa de Crăciun.
Apropiaţii celor doi sunt în stare de şoc, mai ales că aveau planuri de viitor. În urmă cu două săptămâni, îşi cumpăraseră o maşină nouă. De asemenea, Anda şi Bogdan Maleon doreau să devină părinţi.