La doar câteva luni după ce a devenit mămică, Anda Călin a decis că este cazul să viziteze un medic estetician. Fosta parteneră a lui Liviu Vârciu urmează să apeleze la o operație de augumentare mamară.
„Știu că totul o să fie bine. M-am decis din cauza unui complex, am avut niște sâni înainte, am alăptat, mulțumesc lui Dumnezeu că am avut lapte. Acum m-am decis. Eram foarte mulțumită înainte și mândră. Liviu e de acord, dacă asta îmi doresc eu, da, mă susține. Are emoții din cauza anesteziei generale. Am vorbit, mi-a urat succes.”, a declarat Anda Călin, la un post de televiziune.
După operație, timp de câteva luni, Anda Călin nu va avea voie să o ridice pe fiica sa, Anastasia. Însă Liviu Vârciu îi va fi alături. Cei doi au rămas în relații bune, deși au pus punct poveștii de iubire.
„Acum patru zile după operație copilul stă la Liviu, apoi va veni la mine și va sta cu mama și cu o prietenă care mă vor ajuta. nu vreau să exagerez, pentru ca sunt micuță, vrea ceva care să se potrivească cu fizicul meu. Toată lumea a fost de acord, mi-au spus că am nevoie. Eu oricum mă uit cu ochi buni la mine, este ceva ce îmbunătățesc la mine. O să o iau în brațe pe Anastasia, dar norocul meu este că ea deja merge singură. Ea nu prea mai stă în brațe.”, a mai spus Anda Călin.